O ADOLESCENTĂ CARE A ÎNVINS CANCERUL, MESAJ EMOȚIONANT PENTRU ROMÂNII TRIMIȘI LA IZOLARE

Maria, o tânără de 19 ani, care s-a vindecat de cancer, a publicat un mesaj emoționant, despre puterea de a lupta cu boala cumplită și le cere românilor trimiși în carantină să respecte indicațiile medicilor.

„Am stat și 4 luni în izolare pentru că am avut un virus minor, pe lângă Covid – 19. Am îndurat 1 an și 8 luni pe patul de spital cu mici pauze, de 3 maximum 4 zile, după patru luni fără să simt aerul de afară. Am luptat doi ani cu cancerul, virușii, operațiile, leziunile cerebrale, arsurile, stările de greață și amețeală, durerile groaznice și mi-am acceptat soarta fără să ies din cuvântul medicilor. Toate acestea le-am făcut începând cu vârsta de 14 ani. Mi-am acceptat soarta pentru că am vrut să fiu bine. Iar acum văd zi de zi adulți care nu sunt în stare să stea în carantină 14 zile? Un copil de 3 ani poate face tot parcursul pe care l-am făcut eu. Dar un adult în toată firea nu poate sta în izolare. Mi-ar fi rușine. Am învins cancerul. Cei bolnavi de Covid19 o pot face și ei. Respectați ceea ce spun cadrele medicale”, scria Maria, într-o postare publicată pe Facebook.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.