BUGETARE PARTICIPATIVĂ, PENULTIMA ZI DE DEPUNERE A PROIECTELOR. 19 IDEI TRANSMISE, PÂNĂ ACUM, DE CETĂȚENI


Marți, 10 martie, este ultima zi în care locuitorii municipiului Deva mai pot depune, online, proiecte pentru îmbunătățirea vieții în oraș, în cadrul programului de bugetare participativă, lansat de administrația publică locală.

Până în prezent, 19 idei ale cetățenilor au fost transmise autorităților locale, prin intermediul portalului de bugetare participativă. „Toate propunerile de proiecte transmise până marți, 10 martie 2020, vor intra în etapa de evaluare și validare, care se derulează în perioada 11 martie – 30 aprilie 2020. O comisie de specialiști din cadrul Primăriei Deva va analiza proiectele din punct de vedere tehnic, juridic, urbanistic și economic și le va valida pe acelea care îndeplinesc condițiile menționate în regulamentul campaniei. Proiectele declarate eligibile vor fi afișate pe www.deva.decide.direct/ și vor intra în etapa de votare, care va avea loc în perioada 1 mai – 1 iunie 2020. Fiecare cetățean va avea dreptul la un singur vot pentru proiectul preferat. Rezultatele votului online vor fi validate și comunicate în intervalul 2-5 iunie 2020”, au informat reprezentanții Primăriei Deva.

Suma alocată de bugetul local, prin hotărâre de CL, pentru programul de bugetare participativă, este de 500.000 lei/an și va fi distribuită pentru 10 proiecte/an, cu o valoare de maximum 50.000 de lei/proiect.

Cele 19 proiecte înscrise, până acum, de cetățeni în al doilea program de bugetare participativă, derulat de Primăria Deva, sunt structurate pe domeniile infrastructură stradală; turism; amenajare de spații verzi și locuri de joacă; mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației; amenajare spații publice și smart city și pot fi consultate pe site-ul www.deva.decide.direct/.

25 de proiecte, înscrise anul trecut

Reamintim că, anul acesta, programul de bugetare participativă a fost lansat de Primăria Deva pe data de 10 februarie, sesiunea de depunere a proiectelor fiind deschisă până mâine, 10 martie.

Anul trecut, în acest program derulat de administrația publică locală au fost înscrise 25 de proiecte, dintre care 17 au intrat în etapa de vot online la care au participat 689 de cetățeni. Cel mai votat proiect a fost ”Treceri inteligente pentru pietoni pe Bulevardul 22 Decembrie” (116 voturi), implementat de municipalitate în 2019.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.