AUDIENȚELE CU CETĂȚENII – SUSPENDATE LA PRIMĂRIA DEVA, DE TEAMA COVID -19


Audiențele cu cetățenii, de la Primăria Deva, se suspendă ca măsură de protecție împotriva infectării cu noul coronavirus, au transmis reprezentanții administrației publice locale.

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Municipiului Deva, întrunit astăzi, 9 martie 2020, a hotărât suspendarea programului de audienţe cu publicul până în data de 31 martie 2020. “Decizia a fost luată ca o măsură de prevenţie şi gestionare a situaţiei de urgenţă apărute din cauza noului coronavirus, pentru ca cetăţenii municipiului Deva să fie în siguranţă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat stare de urgenţă pentru sănătatea publică iar una dintre recomandări este evitarea aglomeraţiilor”, arată, într-un comunicat, cei de la Primăria Deva.

Audiențele cu cetățenii – suspendate la Primăria Deva, de teama COVID -19Locuitorii municipiului Deva care au urgenţe şi doresc să sesizeze anumite probleme pot face acest lucru, pe perioada cât programul de audiențe cu publicul este suspendat, online, prin poșta electronică, la adresele de e-mail: dasdeva@primariadeva.ro, primar@primariadeva.ro, sau prin telefon, la numerele de telefon: 0254.281.579 (Secretariat Primar) şi 0254.218.030 (Direcţia de Asistenţă Socială Deva), de luni până joi, între orele 8:00-16:30 şi vineri, între orele 8:00-14:00, în funcţie de problemele întâmpinate.

“Devenii vor fi informaţi despre toate măsurile ce vor fi luate de către Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Municipiului Deva, precum şi despre gestionarea situaţiei apărute datorită noului Coronavirus”, se mai arată în același comunicat transmis, astăzi, de Primăria Deva.

 

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.