NINSOAREA ABUNDENTĂ A LĂSAT STAȚIUNEA PARÂNG FĂRĂ ELECTRICITATE


Ninsoarea abundentă care a căzut în noaptea de miercuri spre joi în partea de sud a județului, îndeosebi în zona montană, a lăsat stațiunea Parâng fără electricitate. De asemenea, o porțiune din DN 7 A, între Petrila și Voineasca, a fost blocată, joi dimineața, de copaci rupți sub greutatea zăpezii.

Stațiunea montană Parâng a rămas, joi dimineața, în jurul orei 4:00, fără electricitate, după ce firele de „curent” au cedat sub greutatea zăpezii care a căzut pe parcursul nopții, în partea de sud a județului Hunedoara. Din cauza avariei, instalațiile de transport pe cablu din stațiunea montană au fost nefuncționale pe parcursul întregii zile. Reprezentanții administrației locale din Petroșani au precizat că, reprezentanții companiei de electricitate lucrează în mai multe locuri, prin pădure, pentru a remedia pagubele create de nămeți. Și ieri a nins în stațiunea montanăParâng, stratul de zăpadă măsurând peste 52 de centimetri.

Drum blocat de copaci

Zăpada a dat de furcă și drumarilor, care au acționat joi dimineața pentru deblocarea unei porțiuni din DN 7 A, care face legătura între localitatea hunedoreană Petrila și Voineasa, unde mai mulți arbori au fost doborâți de greutatea nămeților. În acea zonă, respectiv în apropierea localității Groapa Seacă, traficul rutier a fost restricționat câteva ore, până drumarii au eliberat carosabilul de zăpadă și crengi.

Foto: Facebook / Domeniul Schiabil Parâng

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.