Pe malul „Tătăuşului” – un cătun afundat în pădure în care mai locuieşte o familie, dar care a dat numele zonei – turiştii nu pot ajunge cu maşinile, ci doar pe jos, pe potecile pădurii, sau cu bărcile. Gunoaiele purtate la mal de ape şi-au găsit însă, mai repede, loc aici.
Ocupă o fâşie de cel puţin cinci kilometri care înconjoară barajul şi se adună în mormane în micile „golfuri” ale sale, la gurile de vărsare ale izvoarelor şi în locurile pescarilor. Volumul lor este impresionant, iar în ultimii ani aproape nimeni nu s-a arătat interesat să le strângă. În afara nenumăratelor peturi plutitoare şi doze de bere, la mal pot fi văzute cauciucuri, piese de maşini şi de mobilier abandonate şi gunoaie menajere.
Autorităţile locale au aşezat Lacul Cinciş „la loc de cinste” înter atracţiile turistice ale Hunedoarei, localnicii se mândresc cu „litoralul hunedorenilor”, pescarii se laudă adesea cu capturile impresionante de peşte din lac, iar proprietarii de pensiuni şi case de vacanţă de pe malul drept lacului profită din plin de frumuseţea sa, însă aproape nimeni nu s-a arătat interesat de îngrijirea lui.
Lacul Cinciş a fost creat la începutul anilor 1960, în vecinătatea Hunedoarei, pentru a fi folosit ca sursă de alimentare cu apă a municipiului şi a combinatului siderurgic. La construcţia barajului, vetrele a cinci sate de la poalele Munţilor Poiana Ruscă au fost inundate pentru a face loc unuia dintre cele mai întinse lacuri artificiale. În deceniile următoare înfiinţării sale, Cincişul al cărui luciu de apă se întindea pe 260 de hectare, a devenit unul dintre cele mai populare locuri de agrement din judeţul Hunedoara.
Leave a Reply