DOSARE PENALE PENTRU AMENINȚARE ȘI ABUZ SEXUAL PENTRU PROFESORUL REVOLTAT PE COLEGII SĂI

Mihael Duca (60 de ani), un profesor de Educație fizică de la Liceul de Informatică „Traian Lalescu” din Hunedoara, a publicat pe blogul său personal o serie de articole despre situația din liceul unde predă de peste un deceniu, în care și-a jignit colegii, folosind cuvinte ca „staliniști”, „păcălici” și „căcați”. După cele mai recente postări, dascălul s-a ales cu două dosare penale, în care au loc cercetări pentru amenințare și pentru abuz sexual. Primul a fost întocmit ca urmare a plângerii depuse de colegii săi, în număr de peste 40. „Plângerea penală semnată de membrii Consiliului Profesoral a fost depusă după ce profesorul Mihael Duca a publicat un articol recent, în care denigrează și amenință profesorii și pe familiile acestora. Aduce grave prejudicii de imagine liceului”, afirmă directoarea Dorina Tănase.
În ce privește cercetarea cazului de abuz sexual, aceasta vine ca urmare a unor comentarii care ar fi fost atribuite profesorului, negate de acesta, caz în care polițiștii s-au autosesizat. De asemenea, sunt cercetate și aspecte după o relatare a acestuia pe blog. „În data de 16 octombrie 2019, în timpul lecției pe care o țineam la clasă m-am trezit cu un individ care s-a prezentat că fiind P. și care m-a amentintat că îmi dă în gură de o să-mi strâng dinții de pe jos, motivând că eu în timpul lecțiilor o țin în brațe pe fiica lui, elevă în clasa a 5-a, și o mângâi. Am reușit să detensionez pașnic momentul acela și apoi am mers la clasă și în prezența dirigintei am întrebat întreaga clasa dacă e adevărat ce a susținut acest P., iar clasa a infirmat”, a mai adăugat Mihael Duca. 
Luni, dascălul le-a declarat război colegilor săi, printr-o nouă postare pe blog. „Ratații ăștia au încercat toate mijloacele și toate manevrele pentru a mă discredita în fața elevilor, în fațăa societății, inventând fel și fel de acuzații la adresa mea. Pentru a da o mască de adevăr minciunilor lor despre mine, au folosit elevi și părinți pentru a-mi face reclamații, pentru a împrăștia zvonuri în oraș sau pentru a mă înjură și amenință. Asta e nivelul lor de căcați. Dar ăștia nu sunt doar așa, niște psd-iști triști, niște stalinisti, nu, ăștia sunt și mincinoși patologic”, scrie Mihael Duca, pe blogul său. El a mai scris că și-a dat în judecată colegii pentru hărțuire, dar a pierdut procesul. „De final, cât de imbecil trebuie să fii să susții că eu cer bani elevilor la intrarea în sala de sport? Cât de imbecil să fii să susții că eu am scris despre mine pe blogul meu “Recunosc că sunt pedofil”? Dar cât de imbecilă trebuie să fii, că judecătoare, să dai o asemenea sentință? Poate că nu e imbecilă, doar psd-istă. Psd-iștii ăștia, dacă nu mint, nu fură, nu insultă, nu fac pușcărie, nu sunt comuniști adevărați”, încheie dascălul.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.