A CRESCUT RATA ȘOMAJULUI ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA, LA 3,15 %


La sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara erau înregistrați 5.426 șomeri, între care 2.783 de femei, rata șomajului fiind de 3,15 la sută. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 2,99 %, în această lună acest indicator a înregistrat o creștere de 0,16 procente. Din totalul de 5.426 de persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 2.585 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 2.841 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 1.826 de șomeri provin din mediul rural și 3.600 sunt din mediul urban. Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel: din cei 5.426 de hunedoreni șomeri, 565 au vârsta mai mică de 25 de ani, 397 au vârste cuprinse între 25 și 29 de ani, 1.024 au vârste cuprinse între 30 și 39 de ani, 1.480 au vârste cuprinse între 40 și 49, 1.048 au între 50 și 55 de ani, și 912 șomeri au peste 55 de ani.

Cei mai mulți șomeri au studii liceale

Șomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Hunedoara 29,49 %, urmat de cei cu studii gimnaziale 23,09 %, iar 21,21 % au absolvit învățământul profesional sau școli de arte și meserii. Șomerii fără studii și cu nivel de studii primare reprezintă 14,39 % din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii superioare sunt 9,73%, iar cei cu învățământ postliceal sunt 2,09 %. Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.183 persoane foarte greu ocupabile, 2.839 greu ocupabile, 802 mediu ocupabile, iar 602 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Hunedoara.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.