DEVA: Angajat de la Telecabina Cetății, mușcat de viperă. Bărbatul a mers la spital cu șarpele în borcan

Un angajat al serviciului care administrează Telecabina Cetății Deva a fost mușcat de un șarpe despre care se presupune că a fost din specia viperelor. Bărbatul a văzut reptila și a încercat să o prindă, moment în care a fost atacat. În urma incidentului, acesta a ajuns la spital, cu șarpele într-un borcan. Medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Deva i-au administrat ser antiviperin, în prezent, bărbatul fiind internat în unitatea medicală. 

„Ieri, în 23 octombrie, în jurul orei 13:00, la UPU Deva s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 47 de ani, era stabil și avea la un deget de la mâna stângă o marcă de mușcătură de viperă. Pacientul a venit cu vipera vie, în borcan. Medicul de gardă i-a administrat tratamentul specific, respectiv serul antiviperin. De asemenea, pacientului i s-a administrat tartament cu antibiotico-terapie și corticoterapie. În prezent, se află internat în Secția de Boli Infecțioase, este stabil și se află sub supraveghere medicală”, a declarat Daniela Roșca, managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva. 

Din spusele unor martori, bărbatul se afla în zona Telecabinei și ar fi vrut să prindă șarpele pentru siguranța turiștilor care vin la Cetatea Deva, fără să realizeze că ar putea fi el o victimă.

Directorul Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală (SPIGM)  Deva, Irinel Faur, în administrarea căruia se află monumentul istoric, a declarat că angajatul nu se afla în timpul programului și că venise la un coleg. Acesta a mai spus că pe Dealul Cetății există panouri informative despre prezența viperelor în zonă, turiștii fiind informați cu privire la acest aspect.

Cu toate acestea, în zona Telecabinei nu există niciun mijloc de informare despre prezența viperelor pe Dealul Cetății, directorul SPIGM spunând că nu este necesar acest lucru. 

Biologul Dorin Cărăbeț susține că viperele nu reprezintă un pericol atât timp cât nu sunt deranjate, având un comportamnet defensiv. Reptilele devin periculoase în momentul în care se simt atacate.

„Dealul Cetății este o rezervație naturală unde pe lângă alte specii rare și protejate se găsește și vipera cu corn. Pentru ca oamenii să nu ajungă în situația de a fi mușcați, în primul rând ar trebui să nu încerce să prindă vreodată o reptilă pe care o văd. Dacă văd șarpele și mă feresc la un metru de el și îmi continui drumul, nu se va întâmpla absolut nimic. Dar, în general șerpii se feresc ei de oameni”, a explicat biologul Dorin Cărăbeț.

Veninul de viperă poate avea efect mortal, dacă în primele ore de la momentul în care o persoană a fost mușcată nu i se administrează tratamentul adecvat. Antidotul pentru astfel de mușcături este serul antiviperin, un produs medical extrem de costisitor și care nu se găsește în permanență în spitalele din țară. Potrivit reprezentanților SJU Deva, un flacon de ser antiviperin costă 11.695 de lei, iar achiziționarea produsului se face din veniturile proprii ale spitalului. 

 

 

 

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.