Primarul Devei, Florin Oancea și Prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, au organizat o conferință în care au anunțat triumfător că au adus bani pentru Spitalul Județean de Urgență Deva. ”Alocarea acestor fonduri, respectiv 2,5 milioane lei, a fost posibilă atât în urma solicitărilor comune ale Prefectului județului Hunedoara și ale Primarului Devei cât și a întâlnirilor oficiale cu factori de decizie din Ministerul Sănătății”, au anunțat cei doi.
În primul rând, banii la care cei doi fac referire ar fi trebuit să ajungă în județ în trimestrul a patrulea al anului trecut, la rectificarea anuală. Asta dacă Guvernul și Ministerul Sănătății ar fi înțeles ce înseamnă să respecți graficul unei lucrări de importanța celei de la Spitalul Județean de Urgență Deva. Practic, cei doi se laudă cu întârzierea celor 2,5 milioane de lei.
În al doilea rând, nu ar trebui să le spun eu că rușinea, ca și minciuna, are picioare scurte. O știți și voi, cum o știu și eu, că drumurile voastre la București pentru spital au fost imaginare.
În al treilea rând, nu știu dacă românii sunt tocmai liniștiți, indiferent ce mai spuneți de acum încolo, domnilor de la PNL. Pentru că să nu uităm ce a declarat, de curând, Florin Cîțu, desemnat în acest moment premier: ”ar trebui să terminăm cu această propagandă – sănătatea şi învăţământul, prioritatea zero în România şi să punem mai mult accent pe susţinerea mediului privat”. Cum să fii liniștit cu așa declarații?
Și, apropo, poate vorbiți cu domnul Florin Cîțu, desemnat premier între timp, să finalizeze achizițiile necesare pentru combaterea coronavirusului, achiziție ce trebuie derulată de Ministerul Finanțelor Publice.
Deputat Laurențiu Nistor,
Președintele Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply