O familie din municipiul Deva, care s-a întors, recent, din Italia, s-a autoizolat la domiciliu, deși nu prezintă simptome de boală, măsura fiind luată preventiv în contextul măsurilor dispuse de autorități pentru prevenirea răspândirii infecției cu coronavirus.
Este vorba despre un bărbat și o femeie, soț și soție, care nu au aparținători, și nu prezintă niciun semn de boală, însă, pentru siguranță, cei doi au decis să se autoizoleze la locuința lor și să anunțe autoritățile. Cum cei doi soți nu au aparținători, primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a anunțat că va convoca Comitetul Local pentru Situații de Urgență pentru luarea măsurilor necesare, respectiv pentru asigurarea celor necesare traiului pe perioada celor 14 zile de autoizolare. Edilul -șef al orașului a declarat că, nu există motive de panică, cele două persoane neprezentând simptome de boală. „Nu aș vrea să panicăm pe nimeni. Am primit un telefon de la Direcția de Sănătate Publică (DSP), în care am fost informați că, în Deva, există o familie, soț și soție, care s-a întors dintr-o zonă a Italiei. Nu sunt suspecți. Voi convoca Comitetul Local pentru Situații de Urgență pentru a le asigura procurarea alimentelor pe perioada celor 14 zile de autoizolare, având în vedere faptul că nu au aparținători. Oamenii de bună credință, din măsuri de prevenție, au anunțat DSP-ul, iar dânșii, la rândul lor, ne-au informat pe noi, pentru a le asigura cele necesare traiului, în următoarele două săptămâni”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.
Și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a fost convocat, din nou, astăzi, de prefectul de Hunedoara, Vasilică Potecă. Acesta s-a reunit, încă o dată, în vederea aprobării „Planului de măsuri pentru gestionarea infecțiilor cu coronavirus -COVID 19 pe teritoriul județului Hunedoara”. Convocarea membrilor CJSU Hunedoara s-a făcut în urma dispoziției șefului Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul MAI, dr. Raed Arafat, referitoare la măsurile necesare pentru gestionarea infecțiilor cu coronavirus pe teritoriul țării. Membrii CJSU au aprobat în unanimitate acest plan urmând ca ISU Hunedoara să-l transmită Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență și celorlalte instituții publice nemembre în CJSU.
În județul Hunedoara, un număr de 21 de persoane care s-au întors, de curând, din Italia sunt, la această dată, izolate la domiciliu.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply