INTERVIU. MIRON ȚIC: „SUNT MULŢUMIT CĂ AM PUTUT SĂ REALIZEZ CELE APROAPE 40 DE CĂRŢI PE CARE LE-AM SCRIS PÂNĂ ACUM”

Interviul a fost realizat cu prilejul celei de-a 20-a ediții a Salonului hunedorean al cărții, eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva în perioada 16 – 19 octombrie anul trecut.

Ion Machidon: Domnule Miron Țic, profit că azi, 16 octombrie, mă aflu la Deva, la ediţia a XX-a, a Târgului de carte organizat de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” şi v-am întâlnit, ocazie bună de a vă lua un scurt interviu. Cu ce gânduri aţi venit astăzi la standul editurii noastre?

Miron Țic: Vă mulţumesc pentru întrebare. Am venit bucuros şi cu multă încredere că vă întâlnesc pe dumneavoastră, care sunteţi directorul editurii „Amurg sentimental”, la care colaborez de aproape 20 de ani. E o bucurie! Eu am participat în fiecare număr al revistei cu acelaşi nume: proză, poezie, tablete literare, cronici literare, eseuri…

I.M.: Domnule Miron Țic, anul acesta aţi împlinit o frumoasă vârstă. 80 de ani. Ce ne puteţi spune despre acest eveniment atât de important pentru dumneavoastră ca om, ca părinte, ca soţ, ca scriitor?

M.Ț.: Acest eveniment m-a marcat într-un mod fericit. Am împlinit 80 de ani şi sunt convins, cu ajutorul lui Dumnezeu, că voi mai parcurge câţiva ani în această viaţă. Şi sunt bucuros şi fericit fiindcă vreau să îmi continui opera literară, să scriu alte cărţi pe care să le pot publica şi să le ofer cititorilor.

I.M.: Unde vă regăsiţi mai bine în creaţie: în poezie, proză sau tabletă literară?

M.Ț.: Eu cred că atât în poezie, cât şi în proză sau tablete, mă simt foarte bine, chiar dacă am contribuit la scrierea a câtorva monografii care se referă la localitatea Ilia, şi la alte sate din împrejur, unde am căutat să pun în pagină tot ce este mai interesant şi mai bine chibzuit.

I.M.: Citindu-vă biografia, am descoperit că sunteţi născut în Brănişca. De unde din Brănişca şi de ce aţi venit în Ilia?

M.Ț.: Da, m-am născut în comuna Brănişca la 22 mai 1939, iar în 1966, prin căsătorie, am devenit cetăţean al comunei Ilia unde m-am simţit foarte bine. Unde am scris despre realizările din comună, despre oameni, despre tot ce a fost important şi interesant.

I.M.: Zilele acestea lansăm cartea pe care i-aţi dedicat-o fratelui dumneavoastră, scriitorul Nicolae Țic, nume arhicunoscut în peisajul nostru literar. Ce v-a determinat să scrieţi această carte pentru fratele dumneavoastră?

M.Ț.: Această carte am dedicat-o fratelui meu, considerat de critica literară un mare scriitor. Fratele meu a început să scrie de când era elev în clasa a V-a, în vacanţele mari ale liceului şi clasele a VI-a, a VII-a şi a VIII-a le-a petrecut în Valea Jiului la ziarul „Zori noi”, cum se numea atunci, unde a cunoscut viaţa grea a minerilor şi s-a documentat pentru cele două romane: „În ora 6” şi „Anii tineri”, cât şi pentru filmul „O lume fără cer”, care a avut nişte artişti deosebiţi, cum a fost Calboreanu şi Lica Gheorghiu.

I.M.: Dumneavoastră intenţionaţi să scrieţi scenariu de film? Aţi ajuns la o maturitate artistică deosebită. Şi-l aveţi ca model pe fratele dumneavoastră?

M.Ț.: Mă gândesc serios la prima lui carte, o nuvelă de vreo sută de pagini a cărei acţiune se petrece în satul natal şi într-un sat apropiat, „Răzoarele”, şi pe această carte aş vrea să scriu un scenariu de film.

I.M.: Să vă ajute Dumnezeu! În ultimul timp aţi ajuns să scrieţi o poezie profundă…

M.Ț.: Consider că am ajuns la o maturitate artistică unde pot să dau mult mai mult decât am dat până acum. Deci mă bucur de aprecierile făcute asupra poeziei mele şi sunt convins că voi putea să mai scriu câteva volume de poezie care să fie pe placul cititorilor şi a celor care sunt aproape de scrisul meu.

I.M.: Domnul Miron Țic, dragul meu confrate, permiteţi-mi să vă spun aşa, pentru că avem o perioadă destul de lungă de când ne cunoaştem, vă simţiţi mulţumit de ceea ce aţi realizat până acum pe plan literar?

M.Ț.: Bineînţeles, sunt mulţumit că am putut să realizez cele aproape 40 de cărţi pe care le-am scris până acum, la care adaug zecile de antologii pe care le-am publicat pe plan judeţean. Multe dintre ele la editura „Amurg sentimental”.

I.M.: Aflându-vă la vârsta maturităţii artistice, cu o experienţă de viaţă destul de bogată, totuşi, ce vă reproşaţi că n-aţi realizat până acum pe plan literar?

M.Ț.: Mă gândesc că n-am reuşit să scriu şi eu o piesă de teatru pentru a fi pusă în scenă şi a fi oferită spectatorilor.

I.M.: Dar nu e târziu, aveţi foarte multe lucruri frumoase de spus în literatură. Ce transmiteţi celor care citesc şi celor care doresc să cocheteze cu literatura?

M.Ț.: Le transmit să aibă încredere în scrisul meu şi să îmi dea posibilitatea să le ofer cărţile pe care le voi scrie în continuare. Vă mulţumesc încă o dată, domnule Ion Machidon, pentru cuvintele deosebite şi ceea ce ați spus despre mine şi voi rămâne pe parcurs acelaşi hotărât colaborator de până acum.

I.M.: Vă mulţumesc şi să dea Dumnezeu să ne întâlnim la evenimente culturale la fel de frumoase ca Târgul de carte de-aici de la Deva.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.