ACHIZIȚII IMPORTANTE LA SPITALUL DIN ORĂȘTIE, PE FONDURI UE

Primăria municipiului  Orăștie a scos la licitație publică achiziția echipamentelor medicale necesare pentru modernizarea spitalului municipal. Investiția în valoare la 7,2 milioane de lei este finanțată prin Programul Operaţional Regional 2014- 2020.

„În cadrul proiectului, ambulatorul va fi modernizat prin înlocuirea dotărilor specifice cabinetelor şi a sălilor de tratamente, prin achizitionarea unei aparaturi noi, moderne, care să uşureze şi să ajute personalul în asigurarea serviciilor medicale la standarde înalte. De asemenea, cabinetele şi sălile de tratament vor fi dotate cu instrumentar şi mobilier specific, conform listei dotărilor ambulatorului.Modernizarea şi dotarea ambulatorului Spitalului Municipal Orăștie cu echipamente noi, de ultima generație, unele inexistente în prezent în judetul Hunedoara, va avea un impact major pentru populaţia municipiului, a întregului judeţ şi chiar din judeţele învecinate, avându-se în vedere că, chiar şi în condiţiile actuale de dotare precară se asigură un număr mare de servicii medicale ambulatorii pentru populaţia din întreg arealul menţionat. Echipamentele noi achiziționate in vederea dotării ambulatoriului vor asigura servicii medicale noi și complexe la standarde europene, vor asigura reducerea timpului de diagnosticare și tratament, reducerea numărului de pacienți redirectionați catre alte centre medical din alte județe, cu implicaţii pozitive asupra gradului de sănătate a populaţiei”, se arată în documentele proiectului.

Spitalul din Orăștie a fost dat în folosință în anul 1986. Recent, clădirea sa a fost reabilitată termic, tot printr-un proiect derulat pe fonduri europene.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.