14 vizualizari
Noi imagini plăcute au fost surprinse de rangeri în Parcul Naţional Retezat, situat pe teritoriul judeţului Hunedoara. De data aceasta, doi pui de căprioară au fost filmaţi, în timp ce se jucau, prin zăpadă.
Imaginile, realizate cu ajutorul camerelor de monitorizare amplasate în aria protejată, au fost făcute publice pe reţeaua de socializare. „Hai afară la zăpadă! Cu mare drag, vă invităm să vizualizați acest video surprins cu ajutorul camerelor de monitorizare aplasate de către colegii noștri, Rangeri APNR în Parcul Naţional Retezat. Năzdrăvanii iezi de căprior, prin joaca lor, demonstrează, încă o dată că natura, prin firea ei sălbatică, este atât de sublimă”, au scris, pe Facebook, cei de la Parcul Naţional Retezat.
Situat în judeţul Hunedoara, Parcul Național Retezat este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Naţională a Pădurilor -Romsilva. Datorită habitatelor sale foarte diverse, multe naturale, sau puţin modificate de intervenţia umană, acesta adăposteşte o faună deosebit de bogată, atât în ceea ce priveşte numărul de specii, cât şi numărul mare de exemplare care alcătuiesc populaţiile acestor specii. În arealul parcului au fost inventariate 108 specii de păsări, 55 de specii de mamifere, opt specii de peşti, cinci de reptile și şapte de amfibieni.
Sursa: Parcul Național Retezat
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply