BEBELUȘ EXTERNAT DIN SPITAL CU RĂNI GRAVE LA O MÂNUȚĂ. MAMA ACUZĂ CADRELE MEDICALE

Acuzații grave la adresa cadrelor medicale de la Spitalul Municipal Vulcan, aduse de mămica unei fetițe, în vârstă de doar cinci luni, care a publicat în mediul online, pe rețeaua de socializare, imagini cu rănile pe care micuța le-ar fi suferit în urma tratamentului aplicat pe perioada internării.
Micuța a făcut o alergie la leucoplastul cu care i se fixase branula.

Mama bebelușului acuză cadrele medicale că, timp de o săptămână, nu i-au schimbat copilului pansamentul, iar micuța a făcut o alergie urâtă, locală, apărută cel mai probabil din cauza leucoplastului cu care i-a fost fixată branula la mânuță, fapt observat abia la momentul externării din unitatea medicală. Dragi mămici, vă las mai jos poze cu fetiţa mea de cinci luni, internată la spital în Vulcan. După ce au chinuit-o, de două ori câte o oră, să i se pună branula, o săptămână cât am stat în spital nu i-au mai schimbat bandajele. Vă rog să mă sfătuiţi cui să mă adresez. Aşa ceva este de neconceput”, a scris, pe rețeaua de socializare Facebook, mămica fetiței, mesajul său fiind însoțit de două poze în care se văd rănile apărute pe mâna copilului.

Imaginile cu rănile micuței de la mână au stârnit un val de reacții în mediul online, iar mulți dintre cei care au văzut fotografiile i-au recomandat tinerei mame să nu lase lucrurile în acest fel și să reclame situația revoltătoare la instituțiile abilitate, la Colegiul Medicilor și să sesizeze, inclusiv, Ministerul Sănătății, pentru toată suferința pricinuită fetiței.

Sursa foto: Facebook.com

 

“Au spus că a făcut alergie și că nu are nimic

Mama copilului a povestit că a ajuns la spital cu micuța pentru tratamentul unei răceli. Ea a susținut că, pe perioada internării, a rugat, de mai multe ori, asistentele să verifice branula de la mânuța fetiței..„De fiecare dată au spus că este bine atât timp cât merge medicamentația. Pe exterior nu se vedea nimic, nu erau pete pe pansament. Le-am crezut pe cuvânt că doar sunt de „specialitate””, a mai spus femeia.

Tânăra a mai povestit că, la momentul externării, leucoplastul a fost scos de la mânuța copilei de femeia de serviciu și nu de vreo asistentă, iar când a văzut arsura de pe pielea micuței a început să plângă, cerând explicații medicilor. „Au spus că a făcut alergie și că nu are nimic. Să o dau cu cremă de gălbenele și se va face bine”, a adăugat mama bebelușului.

Conducerea Spitalului Municipal Vulcan a declarat că a fost declanșată o anchetă preliminară. Potrivit medicului Cătălin Popa, directorul spitalului, se fac cercetări pentru a se verifica modul în care a acționat, în acest caz, personalul unității medicale.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.