Cele două incendii izbucnite, marți, la fondul forestier din nordul şi sudul judeţului sunt încă active. Peste 40 de pompieri și sivicultori intervin pentru stingerea flăcărilor care au pârjolit până acum peste 25 de hectare de litieră de pădure. Unul dintre incendii se manifestă în pădurea aflată pe teritoriul satului Petros, la granița Parcului Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina, iar cel de-al doilea într-o pădure din zona Buceș – Vulcan.
Pentru lichidarea incendiului la vegetaţia de la baza pădurii de foiase şi conifere, din zona Buceş-Vulcan, au intervenit, ieri, 30 de pompieri ai Detaşamentelor Deva şi Orăştie şi ai Staţiei Brad, precum şi 11 lucrători silvici. „Propagarea incendiului este favorizată de vegetația uscată abundentă. În total, au fost afectate până acum, aproximativ 25 de hectare de litieră de pădure. Pentru anihilarea incendiului de litieră izbucnit pe raza localităţii Petros, ce a afectat 9 hectare, intervin 16 pompieri ai Detaşamentului Petroşani şi 10 lucrători silvici”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, maior Anemona Doda.
Când este permisă arderea miriștilor și în ce condiții
Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara face apel la cetăţeni în vederea respectării măsurilor specifice de prevenire a incendiilor. Conform Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de arderi a resturilor vegetale fără întrunirea condiţiilor legale şi, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei. În condiţiile în care este necesară arderea miriștilor pentru combaterea dăunătorilor și au fost obţinute aprobările prevăzute de legislaţia în vigoare, arderea vegetației uscate se face cu respectarea următoarelor măsuri: condiţii meteorologice fără vânt; parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 hectare, prin fâşii arate; izolarea zonei de ardere faţă de căile de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea, până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii; asigurarea, pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 hectare, a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare și asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 hectare, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply