BĂRBAT TÂLHĂRIT DE TREI TINERI ÎN TIMP CE ÎNCERCA SĂ INTRE ÎN CASĂ

Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din municipiul Vulcan, a fost lovit și lăsat fără borseta în care avea mai multe bunuri, chiar în timp ce se afla în fața ușii locuinței sale. Vulcăneanul a devenit victimă sigură, a tâlharilor care au profitat de faptul că acesta era sub influența băturilor alcoolice. Oamenii legii au reușit să-i prindă pe autorii faptei după câteva zile de la comiterea infracțiunii și să recupereze bunurile pe care aceștia le-au sustras.

Incidentul s-a petrecut în data de 9 februarie, când Poliţia Municipiului Vulcan a fost sesizată de o femeie din localitate cu privire la faptul că, în jurul orei 20:00, soțului său, în vârstă de 64 de ani, i-a fost sustrasă o borsetă. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că bărbatului, care se afla în stare avansată de ebrietate, i-a fost sustrasă borseta în care avea acte personale și cheile de la locuință, chiar în timp ce intenționa să intre în imobilul în care locuiește. „În urma activităților de cercetare, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Vulcan au identificat trei tineri, doi în vârstă de 19 ani şi un minor de 16 ani, toţi din municipiul Vulcan, cu privire la care stabilit că au deposedat persoana vătămată, prin violență, de o borsetă, în care avea două carduri bancare, acte de identitate, 8 lei și cheile de la locuință, bunuri ce au fost recuperate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, comisar Bogdan Nițu.

Un tânăr reținut, ceilalți doi cercetați în libertate

Față de unul dintre cei trei tineri, în vârstă de 19 ani, poliţiştii au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. În urma extinderii cercetărilor, față de ceilalţi doi tineri poliţiştii vor continua cercetările, cu cei doi în libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire.

Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii le recomandă hunedorenilor să își ia măsuri de precauţie, mai ales când circulă noaptea, la ore târzii, pe străzi pustii sau neiluminate. „Nu afişaţi în mod ostentativ bijuterii sau alte bunuri de valoare, telefoane mobile ori sume mari de bani. Dacă observaţi că sunteţi urmăriţi, nu ezitaţi să cereţi ajutor trecătorilor de pe stradă. Este important să vă păstraţi calmul. Neintrând în panică, veţi putea sesiza cu multă claritate intenţiile agresorului, posibilităţile de apărare sau de acţiune pentru a scăpa din zona de influenţă a acestuia. Dacă sunteţi victima unei agresiuni, încercaţi să reţineţi multe semnalmente ale autorului şi anunţaţi de îndată poliţia; sporiţi, astfel, şansele de identificare, prindere şi pedepsire ale agresorului”, sunt recomandările oamenilor legii.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.