MĂSURI, LUATE DE CONDUCEREA PREFECTURII HUNEDOARA, PENTRU ACCELERAREA ETAPELOR DE PUNERE ÎN POSESIE A PROPRIETĂȚILOR

Întrunire la sediul Prefecturii Hunedoara cu scopul luării unor măsuri pentru accelerarea etapelor stabilirii drepturilor de proprietate solicitate de către cetățenii care au depus documentații în acest sens.

Pentru a răspunde eficient la solicitările locuitorilor județului Hunedoara, privind stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, conform Legii 231/2018, prefectul județului, Vasilică Potecă, a stabilit unele măsuri administrative care au ca scop accelerarea etapelor de punere în posesie.

Astfel, ședințele de validare ale Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor vor avea loc de două ori pe lună, potrivit unei informări transmisă de către reprezentanții Prefecturii Hunedoara. De asemenea, comisiile locale, constituite la nivelul primăriilor din localitățile județului Hunedoara, vor avea un termen mai scurt de transmitere a documentațiilor către Instituția Prefectului. Totodată, la nivelul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara, s-a constituit un grup de lucru format din reprezentanți ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, ai comisiilor locale și specialiști din cadrul prefecturii. “Grupul de lucru se va întruni ori de câte va fi nevoie. Sub coordonarea prefectului județului Hunedoara, Vasilică Potecă, aplicarea acestor măsuri vor asigura atât o reducere a perioadei în care solicitantul poate intra în posesia titlului de proprietate, solicitat conform Legii 231, cât și punerea în posesie pentru un număr cât mai mare de solicitanți”, se arată în documentul transmis presei.

În județul Hunedoara se află în lucru, în diferite etape, peste 10.000 de documentații pentru aplicarea prevederilor legilor de restituire a proprietății.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.