A treia ediție a Festivalului “Winterfest” va avea loc în perioada 13 – 16 februarie, în stațiunea Parâng.
Organizatorii “Winterfest” îi asigură pe participanți că petrecerile și concertele live vor asigura atmosfera de festival. Artiștii și trupele care vor aduce muzica la înălțime în această ediție sunt: Șuie Paparude, Argatu’ & Moș Martin, Adrian Despot & Cezar Popescu (Vița de Vie Acu2tic), Mihnea Blidariu & Nick Făgădar (Luna Amară acustic set), Țapinarii, Suburbia11, Gojira & Planet H, K-lu, DJ Sauce, Kosta, MadLiquid, Grecescu, Dodo, Prankie, Drunken Pineapple, Ikim Calin, Adrian Saguna, Mi Rel B2B Alex Pintilie.
Concursuri pentru iubitorii sporturilor de iarnă
Pe parcursul zilelor de festival vor avea loc concursuri de sporturi de iarnă, cursuri de ski și snowboarding, provocări crazy, multe jocuri și activități în zăpadă. În cadrul ediției din acest an vor avea loc două mari evenimente sportive: “Pedaleaza pe zăpadă” și “Cupa Winterfest de ski și snowboard”. Cursurile de ski și snowboard vor fi asigurate de cei mai buni instructori “Winterfest” în două zile ale festivalului. Biletele la festival pot fi cumpărate de pe site-ul winterfestromania.ro. Festivalul este organizat în parteneriat cu Primăria Petroşani, Consiliul Județean Hunedoara, Cabana La Răzvan – Parâng și Asociația Grupurilor Locale de Tineret – AGLT.
SURSA FOTO: facebook.com/winterfestromania
Leave a Reply