GRUPARE DE TRAFICANȚI DE DROGURI, CARE ACȚIONA ÎN JUDEȚ, DESTRUCTURATĂ DE OAMENII LEGII

Percheziții de amploare au derulat, joi dimineața, ofițerii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, în mai multe locații din județ pentru destructurarea unei grupări specializate în traficul de droguri. Șapte tineri din municipiul Hunedoara și orașul Simeria, precum și zeci de martori, au fost conduși de oamenii legii la audieri la sediul DIICOT Hunedoara. Aceștia sunt acuzați că, încă din anul 2019, au comercializat substanțe cu efecte psihoactive către consumatori din întreg județul.

Inițial, oamenii legii au depistat un tânăr care, de la începutul anului 2019, comercializa substanţe cu efecte psihoactive către consumatori sau alţi dealeri din județ.

„La data de 12 iunie 2019 organele de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Hunedoara s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că suspectul N. D.A.,din municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara efectuează operaţiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii (vânzare) pe raza municipiilor Hunedoara, Deva şi localităţile învecinate. Susnumitul vindea substanţe cu efecte psihoactive consumatorilor atât personal, de la domiciliu, cât şi prin intermediul altor persoane. Substanţele cu efecte psihoactive sunt preparate personal de către susnumit la domiciliul său şi ambalate în doze de diferite dimensiuni, vândute cu preţuri între 10 şi 50 de lei/doză”, se arată într-un răspuns furnizat de DIICOT, către „Ziar de Hunedoara”.

Condamnați în trecut pentru aceleași infracțiuni

Tinerii acuzați de trafic de droguri, cercetați acum de oamenii legii au mai fost în trecut condamnați pentru fapte similare, respectiv constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. De asemenea, în cursul cercetărilor a rezultat că printre persoanele care achiziţionau substanţe cu efecte psihoactive de la cei trei suspecţi în vederea revânzării sunt şi alte două persoane.

Ofițerii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara au solicitat, marți, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Hunedoara emiterea a şase mandate de percheziţie domiciliară, iar instanţa a admis solicitarea formulată, fiind emise mandatele. Joi dimineața, au fost efectuate şase percheziţii domiciliare în Hunedoara şi Simeria, fiind conduși la audieri șapte suspecți şi 30 de martori.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.