Femeie păcălită de un fals polițist. Aceasta a virat suma de 2.000 de euro, pentru a plăti spitalizarea surorii ei, „victimă” a unui accident

Atenţie la neatenţie! Poliţiştii sunt pe urmele unor indivizi care au obţinut fraudulos 2.000 euro de la o femeie din Franţa, pe care au indus-o în eroare prin metoda „accidentul”.

În cursul zilei de ieri, la sediul Poliției Orașului Hațeg s-a prezentat o femeie în vârstă de 72 de ani, din municipiul Deva, care a reclamat că, în timp ce se afla la domiciliul mamei sale, din comuna Rîu de Mori, a fost apelată pe telefonul fix din locuința mamei sale de către o persoană necunoscută care s-a prezentat ca fiind „poliţist” și care, sub pretextul că realizează un „sondaj” cu privire la persoanele ce locuiesc în străinătate, i-a cerut femeii să îi furnizeze numele și numărul de telefon al fiicei și al fiului acesteia (care locuiesc în Franța).

După ce iniţial a ezitat, femeia a fost avertizată de falsul polițist că va fi „chemată la sediu, la Deva”, context în care aceasta i-a furnizat bărbatului necunoscut datele solicitate.

„Ulterior, femeia a fost contactată telefonic de altă fiică a sa (care locuiește în municipiul Cluj-Napoca) şi care i-a relatat faptul că sora sa, din Franța, a fost apelată de o persoană necunoscută, care a informat-o că sora sa din Cluj-Napoca a suferit un accident rutier grav și este transportată, cu un elicopter, la un spital din București. Apelantul i-a solicitat femeii din Franţa 2.000 de euro pentru acoperirea serviciilor medicale ale surorii sale din Cluj-Napoca, iar aceasta a virat suma solicitată printr-un serviciu de transfer monetar, fără să verifice în prealabil informaţia cu privire la aşa-zisul accident în care ar fi fost implicată sora sa (banii au fost retrași din contul respectiv, la scurt timp după depunere)”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg, în vederea identificării prezumtivilor autori şi a recuperării prejudiciului.

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.