O femeie din Franța, fiica unei devence, a dat 2.000 de euro unor escroci, după ce mama sa a furnizat numărul său de telefon unui individ care a pretins că este polițist. Escrocul a acțioat prin metoda accidentul, iar acum polițiștii încearcă să dea de urma lui.
În cursul zilei de luni, la sediul Poliției Orașului Hațeg s-a prezentat o femeie în vârstă de 72 de ani, din municipiul Deva, care a reclamat că, în timp ce se afla la domiciliul mamei sale, din comuna Rîu de Mori, a fost apelată pe telefonul fix de către o persoană necunoscută care s-a prezentat ca fiind poliţist. Bărbatul, sub pretextul că realizează un sondaj cu privire la persoanele ce locuiesc în străinătate, i-a cerut femeii să îi furnizeze numele și numărul de telefon al fiicei și al fiului acesteia care locuiesc în Franța. După ce iniţial a ezitat, femeia a fost avertizată de falsul polițist că va fi chemată la sediu, la Deva, context în care aceasta i-a furnizat bărbatului necunoscut datele solicitate.
Falsul polițist a lăsat-o pe fiica sa din Franța fără 2.000 de euro
Ulterior, femeia a fost contactată telefonic de altă fiică a sa, care locuiește în municipiul Cluj-Napoca, şi care i-a relatat faptul că sora sa, din Franța, a fost apelată de o persoană necunoscută. Practic, falsul polițist a sunat-o pe femeia din Franța, căreia i-a spus că sora sa din Cluj a suferit un accident rutier grav și este transportată, cu un elicopter, la un spital din București. „Apelantul i-a solicitat femeii din Franţa 2.000 de euro pentru acoperirea serviciilor medicale ale surorii sale din Cluj-Napoca, iar aceasta a virat suma solicitată printr-un serviciu de transfer monetar, fără să verifice în prealabil informaţia cu privire la aşa-zisul accident în care ar fi fost implicată sora sa, banii au fost retrași din contul respectiv, la scurt timp după depunere. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg, în vederea identificării prezumtivilor autori şi a recuperării prejudiciului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, comisar Bogdan Nițu.
Recomandările polițiștilor
Pentru a evita să deveniţi victimă a unei infracţiuni de înşelăciune comisă prin acest mod de operare, intitulat generic „metoda accidentul”, polițiștii vă recomandă să analizaţi cu atenţie informaţiile primite şi să vă puneţi câteva întrebări elementare referitoare la veridicitatea lor.
În caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări. „Poliţiştii vă recomandă să verificaţi dacă ruda respectivă este într-adevăr rănită sau a fost implicată într-un accident rutier. Trebuie reţinut că nici Poliţia, nici reprezentanţii Parchetului nu reţin telefoanele mobile ale celor implicaţi într-un accident rutier. De asemenea, solicitaţi apelantului date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla ruda şi telefonaţi acolo pentru confirmare. În cazul în care sunteţi contactat de persoane necunoscute şi nu reuşiţi să aflaţi dacă informaţiile sunt corecte, solicitaţi o întâlnire directă cu acestea şi apelaţi de urgenţă numărul 112, pentru a cere sprijinul Poliţiei”, sunt recomandările polițiștilor hunedoreni.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply