Cod galben de vânt puternic și ninsori, în județul Hunedoara. Rafalele vor atinge și 100 de kilometri pe oră

Cod galben de vânt puternic și ninsori, în zona montană din județul Hunedoara. Atenționarea meteorologilor intră în vigoare deseară, la ora 20, și este valabilă până miercuri, la ora 18.      

„În intervalul menționat, la munte treptat vor predomina ninsorile, iar vântul va prezenta intensificări, îndeosebi în zona înaltă, cu rafale ce vor depăși 80…100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității.

Cantitățile de precipitații vor depăși local 15…20 l/mp, iar în Munții Apuseni,în grupele vestice ale Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali, peste 25 l/mp, astfel încât se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent”, se arată în atenționarea meteorologilor.

Precipitații, în general moderate cantitativ, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, vor fi și în Maramureș și în nord-estul Transilvaniei. Izolat vor fi depuneri de polei. Temporar vântul va avea intensificări și în restul teritoriului, cu rafale de 50…60 km/h.

Dispeceratul drumurilor județene avertizează conducătorii auto care doresc să ajungă în stațiunile montane Straja, Râușor, cărora li se recomandă prudență la volan și să nu plece la drum cu mașina neechipată pentru iarnă.

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.