Reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, după ce a incendiat un autoturism parcat pe o stradă din oraşul Simeria. Bărbatul are 41 de ani și este din Călan

Un bărbat a fost reținut de polițiștii, după ce a incendiat un autoturism. Acesta are 41 de ani și este din orașul Călan.

În data de 28.01.2020, în jurul orei 01:00, Poliţia Orașului Simeria a fost sesizată despre faptul că un autoturism parcat pe o stradă din oraş prezintă urme parţiale de incendiere. Valoarea prejudiciului declarat de proprietarul maşinii este de aproximativ 9.000 de lei.

„Poliţiştii, în urma activităților investigative derulate în cadrul dosarului penal constituit cu privire la comiterea infracțiunii de distrugere, au reuşit să identifice un bărbat de 41 de ani, din oraşul Călan, cu privire la care efectuează cercetări privind infracţiunea reclamată. În cursul zilei de ieri, în urma unei acțiuni, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, cei ai Polițiilor Oraşelor Călan și Simeria, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, l-au depistat pe bărbatul bănuit de comiterea faptei, pe raza orașului Călan, și l-au reținut pentru 24 de ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Cel în cauză a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva şi urmează a fi prezentat unităţii de Parchet competente, în vederea luării de măsuri preventive.

Foto: arhivă

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.