SUPĂRAREA ANGAJAȚILOR SEWS R DEVA, DUPĂ PROTESTELE DIN FABRICĂ. DECIZIA CONDUCERII

Salariații SEWS-R Deva, cel mai mare angajator privat din municipiu, au un nou motiv de nemulțumire. Greva prin care au obținut mărirea salariilor a fost declarată ilegală de conducerea fabricii de cablaje auto, iar oamenii sunt chemați să recupereze orele în care nu au lucrat, deși au fost prezenți la locul de muncă.

„Având în vedere că în data de 16.01.2020, începând cu ora 17.00 și până în data de 17.01.2020, ora 17.00, perioada în care societatea se afla în perioada de negocieri salariale cu reprezentanții aleși ai salariaților, salariații societății au oprit ilegal activitatea de producție, s-au înregistrat ore nelucrate și pierdere de producție asociată acestor ore. Având, de asemenea, în vedere că plata orelor nelucrate nu poate fi realizată, fiindcă este asimilată unor plăți nedatorate, neexistând munca efectuată în timpul acestor ore, se emite prezenta decizie de către organul de conducere – administrator – director general prin care se DECIDE: Schimburile de producție din data de 16.01.2020 (asamblare, pregătire fire) și din data de 17.01.2020, pierdute ca urmare a întreruperii activității, urmează să fie recuperate până la data de 15 iunie 2020. Această prevedere se aplică și salariaților din departamentele suport (Calitate, Logistică, Inginerie, Resurse Umane) care au întrerupt activitatea în perioada mai sus menționată. Excepție fac salariații care pe perioada celor două zile în care activitatea a fost întreruptă și-au executat sarcinile de serviciu și au răspuns solicitărilor șefilor direcți și managerilor de departament privind îndeplinirea obligațiilor de serviciu”, arată o decizie a conducerii unității, semnată de Daciana Maria Nelson, director general și administrator al SEWS România.

Măsura este legală, susțin reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, dar îi nemulțumește pe angajați. „În urma grevei, ne-au acordat o mărire de salariu de 10 la sută, dar se răzbună pe noi pentru că am întrerupt lucrul. Puteau veni de la bun început să stea de vorbă cu noi, însă au venit abia noaptea, la 3 și jumătate, după mai multe ore de când am intrat în grevă. Toți ce care am fost la lucru în ziua grevei am fost pontați și nu am părăsit secția. Nu ni se oferă posibilitatea să recuperăm aceste ore când vrem noi și când putem, ci când au ei nevoie de noi”, se plânge o angajată.
Muncitorii fabricii de cablaje din Deva au întrerupt lucrul din 16 până în 17 ianuarie, solicitând conducerii companiei o mărire de salariu de cel puțin 10 la sută, dar și bonusuri de sărbători. După o zi și o noapte de proteste, patronatul le-a îndeplinit cererile și oamenii s-au întors la lucru. Aproape 3.000 de angajați lucrează la uzina din Deva.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.