DOUĂ LUNI DE „POLITICI” DIN MANDOLINĂ: se anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, până la un curs 4,8823 lei/euro, şi o majorare a ratelor de dobândă atât pentru scadenţele scurte cât şi pentru cele lungi

Leul se va deprecia, iar dobânzile se vor majora în următoarele luni, se arată într-un comunicat al analiştii financiari ai CFA România, citat de știripesurse.ro.

„În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, aproape 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8286, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8823. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (ianuarie 2020/ianuarie 2021) a înregistrat o valoare medie de 3,67%. Sunt de remarcat anticipaţiile privind majorarea ratelor de dobândă atât pentru scadenţele scurte (ROBOR 3M) cât şi pentru cele lungi (obligaţiuni suverane cu scadenţa 5Y denominate în RON), peste 62% şi respectiv 64% dintre participanţii la sondaj anticipând aceste evoluţii”, se arată în comunicatul CFA România.

Asociaţia CFA România are peste 240 de membri, majoritatea deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst sau candidaţi pentru unul din cele 3 niveluri ale examinării care conduce la acordarea acestui titlu. Profesioniştii care sunt membri ai Asociaţiei CFA România lucrează pentru instituţii de reglementare, instituţii supranaţionale, instituţii bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanţă, sectorul public, instituţii de învăţământ, companii care activează în diverse sectoare economice etc.

UPDATE: Gramul de aur a atins luni al patrulea maxim istoric din ianuarie, fiind cotat de BNR la 220,9342 lei, de la valaorea de 218,2474 lei gramul atinsă pe 8 ianuarie.

Pe plan international, cotația spot a aurului se situa în apropierea pragului de 1.600 de dolari uncia, zonă în care se află de la începutul anului, pe fondul tensiunilor comerciale și conflictelor geopolitice, conform Mediafax.

Cursul oficial al euro setat de BNR a fost luni 4,7798 lei, în creștere ușoară de la 4,7790 lei vineri. Leul a continuat însă să se situeze în ultimele săptămâni în preajma minimului istoric atins în data de 21 noiembrie, de 4,7808 lei/euro.

Leul s-a depreciat de asemenea în raport cu francul elvețian (4,4707 lei luni de la 4,4487 lei în ședința de vineri), de asemenea în preajma celor mai slabe niveluri atinse din ianuarie 2015 încoace.

Moneda națională a pierdut teren și în comparație cu dolarul american (4,3348 lei luni de la 4,3101 lei ședința anterioară).

Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.