Începe o nouă reformă a deșeurilor. Reprezentanții Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deşeuri Hunedoara au anunțat că, dacă nu ne vom alinia la cerințele impuse de UE, în ce privește colectarea selectivă a deșeurilor, suntem buni de plată. Mai mult, aceștia au precizat că în următoarele luni prețul pentru ridicarea gunoiului ar putea crește cu până la 12,5 lei de persoană, la orașe, și 7,89 lei la sate. De asemenea, hunedorenii care locuiesc la casă vor primi doi saci, unul galben pentru plastic și metal și unul albastru pentru hârie și carton. Distribuirea sacilor de culori diferite pentru colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile va începe în circa trei luni, în condiţiile în care primăriile membre ale ADI Deşeuri vor aproba şi o creştere a tarifelor.
La nivelul județului Hunedoara, deșeurile municipale, compuse din deșeul menajer, rezidual, stradal, reciclabil și deșeurile colectate de agenții economici și instituțiile publice, colectate din toate cele patru zone au fost de circa 100.000 de tone. Din această cantitate, doar 2,2 la sută au fost colectate separat la sfârşitul lunii august 2019, de aproape zece ori mai puţin decât ţinta impusă de Uniunea Europeană pentru anul trecut, relevă datele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deşeuri Hunedoara prezentate la sfârșitul săptămâni trecute, la Deva. Aceste cifre plasează județul Hunedoara între ultimele trei din ţară la acest capitol. „Primul lucru pe care trebuie să îl spunem este acela că au apărut niște modificări legislative și există o ordonanță dată de Guvernul României în anul 2018, OUG 74, care propune practic o resetare a sistemului de colectare și de gestionare a deșeurilor. Această ordonanță trebuia aplicată până la 31 iulie 2019, însă, din păcate, în județul Hunedoara, nu s-a reușit implementarea acesteia, iar acum încercăm să facem acest lucru, iar în următoarele două trei luni să putem să încheiem toate acțiunile legate de aceasta. Practic, vor fi alte modalități de colectare a deșeurilor, alte tarife, și trebuie să atingem țintele impuse de Guvern și UE în ce privește reciclarea și depozitarea deșeurilor. Este un proces foarte complicat și presupune ca populația să accepte să-și schimbe comportamentul și să înceapă să depună, din bucătărie, deșeurile într-o altă formă, selectiv, pentru a putea fi colectate și astfel să putem atinge țintele de reciclare impuse de noile normative”, a menţionat directorul ADI Deşeuri Hunedoara, Dan Stoian.
Propunere: saci galbeni pentru plastic și metal, saci albaștri pentru hârtie și carton
Având în vedere faptul că, pentru acest an ţinta de colectare selectivă a deşeurilor reciclabile este de 50%, conducerea ADI Deşeuri Hunedoara susţine introducerea sacilor de culoare albastră pentru deşeurile de hârtie şi carton şi a celor de culoare galbenă pentru colectarea plasticului şi a metalului. Primele vizate de noul concept vor fi gospodăriile de la sate şi străzile din cartierele de case de la oraşe. Mai mult, ar urma ca pe fiecare conatine negru, dar și pe mașinile care ridică gunoiul să fie montat câte un cipși astfel să se poată ține o evidență în ce privește colectarea selectivă și frecvența de ridicare a gunoiului.
„Concertul de măsuri pe care le avem acum în vedere trebuie să ducă la separarea deșeurilor. Prin urmare, am introdus două rute de colectare din poartă în poartă, una pentru deșeurile reciclabile de plastic și metal, colectate în sacul galben, cealaltă pentru deșeurile de hârtie și carton, colectate în sacul albastru. Fiecare dintre acestea are o frecvență de ridicare lunară. Concomitent, vom acționa pentru reducerea volumului lunar disponibil al pubelei negre. Mai mult, generarea excedentară, conform principiului poluatorul plătește, va fi taxată suplimentar, sau contaminarea fracțiilor de deșeuri reciclabile va fi și ea taxată penalizator de această dată”, a declarat Răzvan Blid, consultant ADI Deşeuri.
Costuri mai mari pentru serviciul de salubritate
Distribuirea sacilor de culori diferite pentru colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile va începe în circa trei luni, în condiţiile în care primăriile membre ale ADI Deşeuri vor aproba şi o creştere a tarifelor până la un nivel maxim lunar de 12,5 lei de persoană, la oraşe (de la 8 – 9 lei), şi de 7,89 lei de persoană, la sate (de la 4-6 lei).
„Dacă România nu se conformează la regulamentele din 2007, cu privire la reciclare, va urma o procedură de infrigement care înseamnă bani pe care țara noastră trebuie să îi plătească. Astfel, se va ajunge ca fiecare locuitor al județului să plătească lunar penalități pentru nerespectarea acestor normative de 1,9 lei, ceea ce reprezintă 9.230.000 de lei, pe an, penalități la nivel de județ”, a mai menționat Răzvan Blid.
La nivelul municipiului Deva ar fi trebuit să existe, conform aceleiași surse, 280 de platforme de depozitare a deșeurilor, însă nu există decât 80, iar toate acestea ar fi trebuit să fie împrejmuite, iar accesul să se facă pe bază de cartelă de către locatarii blocurilor arondate la fiecare platformă.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply