Unele stadioane pe care au fost programate partide în etapa cu numărul 13 din Liga a III-a au fost acoperite de zăpadă, iar organizatorii au fost nevoiți să facă eforturi deosebite pentru ca jocurile să se dispute.
Fără probleme
La Lupeni, gazdele au reușit să curețe terenul ca acesta să fie practicabil, dar pe parcursul întâlnirii a fost nevoie să se retraseze terenul, la cererea arbitrului de centru. Atmosfera a fost una de sărbătoare, deoarece la debutul jocului au fost prezenți colindători. „Minerii” de la Lupeni s-au impus fără probleme în fața unii adversar care nu emite prea multe pretenții la un loc fruntaș în clasamentul seriei, cu 4-0, după ce la pauză au condus cu 2-0. Golurile echipei din Lupeni au fost înscrise de Baidoo, în min. 20 și 27, Abraham (min.61) și Bănceanu (min.90).
Cu această victorie, Minerul Lupeni se clasează acum pe locul al doilea în clasamentul seriei, cu 23 de puncte, același ca și formațiile CSC Ghiroda și Giarmata Vii și Progresul Pecica, despărțite însă de golaveraj.
Minerul (antrenor Aurel Moldovan) a evolaut cu: Raț (cpt) – Hârșan, Vlad, Dulap (46 Ciucurescu), Doboș – Prem, Marinca, Creciunesc, Eshun (72 Bănceanu) – Abraham (72 Jeler) și Baidoo.
Încă o victorie
Cealaltă echipă din județ, CSM Jiul Petroșani, care evoluează în seria 8, continuă seria excelentă a bunei sale evoluții, legând a treia victorie consecutivă, 2-0 în deplasarea de la Vulturii Fărcășești, prin golurile înscrise de Cătălin Sajin (min.34) și Alexandru Pătlăgică (min.90+5). Cu această victorie, formația din Petroșani urcă pe locul 5 în clasamentul seriei 8, cu un total de 17 puncte. (N.G.)
Leave a Reply