În spatele acuzațiilor se ascunde o poveste tristă, tânăra fiind abandonată de mamă și suspusă unor abuzuri emoționale după cum avea să declare în fața unui judecător.
Alcool și înjurături
Cert este că mama ei a cerut unei instanțe ca fata să nu se mai apropie de ea și de fratele vitreg al ei, dar magistratul a analizat cu mare atenție întreaga poveste. Mama care a cerut ca fiica ei să nu se mai poată apropia de ea locuiește în Argeș și le-a spus procurorilor și unui judecător că la finele lunii trecute a fost agresată de fată. ”La aceea dată a intrat în casă și mi-a adresat injurii și amenințări, mi-a zis să dispar să am grijă că sunt în mâinile ei, mi-a speriat băiatul. (…) Ea îmi aduce mereu injurii, pe cel mic îl respinge, în camera ei am găsit 5 sticle de alcool, și mi-am dat seama că de aceea era agresivă pentru că consuma alcool în casă. Pe băiat o singura dată l-a împins cu piciorul, ei sunt frați vitregi, nu îl ajută la teme. Pe 24.09.2024 m-a lovit cu palmele, m-am închis în balcon am sunat poliția. M-a lovit la nivelul trunchiului. Îmi este teamă de ea, mi-a spart laptopul, mi-a spart oglinda, înainte de bac mi-am retras plângerea și apoi ea mi-a spus că mă baga în pământ”, se reține din dosar. Fata acuzată de agresiune a spus instanței că a fost abandonată de mama ei încă de la vârsta de 7 ani. ”Am stat 5 ani cu tatăl meu, după m-am mutat la ea și ea îmi vorbea urât și îmi spunea de tatăl meu, dar lipsa ei m-a durut. (…) Mi-am făcut planul să locuiesc la cămin și să mă țin de facultate, în acest moment nu știu dacă am posibilitatea să locuiesc undeva”, a declarat tânăra.
Este studentă
Instanța a decis că trebuie emis ordinul de protecție împotriva tinerei pe durata a 30 de zile, dar nu și evacuarea sa din locuință. ”Pârâta se află totuși la o vârstă critică, vârstă la care are nevoie în continuare de îndrumarea părinților, în speță a mamei sale, evacuarea acesteia din locuință nefiind o măsură oportună, aceasta neavând posibilitatea de a se îngriji singură în condițiile în care este studentă”, a decis judecătorul. Acesta a respins și solicitarea privind obligarea tinerei de a nu se duce la locuința din Petroșani, dar i-a impus să nu se apropie la o distanță mai mică de zece metri de mama sa timp de o lună, măsură care ar trebui s-o determine să adopte un comportament normal față de mama sa. (M.Gânju).
Leave a Reply