(VIDEO) Țebea 2024. Mii de români l-au comemorat pe Avram Iancu

  •  Serbările naționale de la Țebea au strâns, duminică, peste 5.000 de oameni la mormântul „Crăișorului munților”. S-au împlinit 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu (1824 – 1872), comemorat duminică în Panteonul Moților de la Țebea.

Serbările Naționale Țebea 2024 au avut loc duminică, 8 septembrie, în memoria lui Avram Iancu, conducătorul românilor din Apuseni, în timpul Revoluției din Transilvania anilor 1848 – 1849.

Oamenii au venit din toate colțurile țării pentru a-l comemora pe cel supranumit „Crăișorul munților”, de la nașterea căruia se împlinesc 200 de ani.

  • Avram Iancu a devenit cunoscut odată cu participarea sa la Marea Adunare Națională de la Blaj, în 15 mai 1848.

Atunci, zeci de mii de români din Transilvania condusă de habsburgi, strânși pe Câmpia libertății de la Blaj, au cerut respectarea poporului român ca națiune distinctă, reprezentarea în Dietă, desființarea iobăgiei fără despăgubire, înființarea de școli românești în toate satele și orașele, folosirea limbii române în administrație și acordarea de libertăți politice tuturor națiilor din Transilvania.

Avram Iancu, omagiat la Țebea. ZHD (3)

Avram Iancu avea să devină lider al moților din Munții Apuseni, în timpul Revoluției din Transilvania anilor 1848 – 1849, în care moții, în speranța ca își vor obține drepturile dorite, i-au sprijinit pe habsburgi în fața trupelor revoluționare ungare.

Duminică, la Țebea, personalitatea eroului transilvan a fost din nou evocată, clopotele bisericii au bătut în amintirea lui Avram Iancu, iar o paradă militară a avut loc în cinstea lui. Oamenii s-au recules la mormântul „Crăișorului munților”, iar politicienii și reprezentanții instituțiilor publice au depus coroane de flori la monumentul său.

Ceremoniile au avut loc în „Panteonul moților”, cum este numită curtea bisericii din Țebea, locul unde se află mormintele lui Avram Iancu și ale unor eroi din războaiele trecutele, dar și Gorunul lui Horea – fagul secular care amintește de Răscoala moților din toamna anului 1784.

Apoi, oamenii au fost invitați la un spectacol folcloric și la târgul de la Țebea. Cel mai popular eveniment dedicat revoluționarului român are loc, în fiecare an, în septembrie, la mormântul lui Avram Iancu din Țebea, Hunedoara, și strânge mii de români.

„Analizând viața lui Avram Iancu la lumina unei informații mai cuprinzătoare, istoria critică nu poate decât să confirme voința sa neînfrântă de a izbândi drepturile națiunei și dragostea nețărmurită față de poporul din munții cei mai săraci ai Ardealului. A fost reprezentantul cel mai de seamă al revoluției române și un veritabil erou al poporului, ale cărui virtuți le-a făcut să strălucească peste veacuri, ca o pildă vie urmașilor iubitori de patrie și ca un izvor luminos de mândrie națională”, îl descria istoricul Silviu Dragomir, autor al unei monografii despre Avram Iancu, publicată în 1924.

  • Avram Iancu este omagiat pentru rolul său important în Revoluția din Transilvania în 1848 şi 1849.

Potrivit istoricilor, Avram Iancu, atunci un tânăr avocat şi miile de moți pe care reușise să îi mobilizeze sub stindardul Legiunii Auraria Gemina, i-au sprijinit pe habsburgi în disputele cu armata revoluționară ungară, după ce, potrivit unor istorici, ungurii au refuzat drepturile politice solicitate de români, în timp ce Casa imperială austriacă le-a făgăduit recunoașterea ca națiune politică.

Avram Iancu, omagiat la Țebea. ZHD (3)

„Frământările printre români, ce au dus la această teribilă jaquerie (răscoală), au început cu adunările publice întrunite după Revoluţia franceză din februarie, cu scopul de a obţine ridicarea religiei ortodoxe – credinţa autohtonă a Transilvaniei din perioada Imperiului Bizantin – la acelaşi nivel cu celelalte credinţe apărute mai târziu acolo, precum şi de a obţine ridicarea limbii române la statutul oficial egal cu acela de care se bucură limbile respective ale saşilor, maghiarilor şi secuilor. Gruparea ultramaghiară a desconsiderat cererile îndreptăţite, corecte şi naţionale ale românilor referitoare la religia şi naţionalitatea lor”, scria Andrew Archibald Paton, un diplomat englez care a vizitat Transilvania în toamna anului 1849.

Revoluția din Transilvania în 1848 – 1849 a fost presărată de băi de sânge, în care au sfârșit mii de români și maghiari. Războiul civil s-a încheiat în august 1849, armatele habsburgice și rusești reușind să învingă trupele ungare.

Moții conduși de Avram Iancu, omul care organizase rezistența românilor din Apuseni în fața revoluționarilor maghiari, au fost nevoiți să renunțe la arme.

Sfârșitul Revoluției l-a găsit pe Avram Iancu în fruntea prefecturii Auraria Gemina, administrația românească din ținutul moților, însă destinul său avea să ia în scurt timp o turnură tragică.

Drepturile cerute de românii din Transilvania nu au mai fost îndeplinite de Curtea de la Viena, interesată să impună o administrație austriacă, arătau unii istorici, iar dezarmarea moților și desființarea legiunilor lor le-a sporit dezamăgirea.

  • „La început, după înăbuşirea revoluţiei, se numiseră în slujbă o seamă mai mare de funcţionari şi se admise limba românească de egal îndreptăţită. Încetul cu încetul această limbă începu să fie înlăturată şi înlocuită cu limba germană, iar funcţionarii români asemenea celor germani fură siliți şi ei să fie propovăduitorii germanismului și mai ales ai habsburgismului“, informa istoricul Ion Rusu Abrudeanu.

Primul semn al faptului că Iancu devenise un personaj incomod pentru habsburgi a fost arestarea sa, de către soldați austrieci, în decembrie 1849, în târgul de la Hălmagiu. A fost eliberat în scurt timp, în urma intervenției energice a românilor martori ai întâmplării.

La începutul anului 1850, Avram Iancu a călătorit la Viena, pentru a reprezenta cauza moților. A fost primit în audiență de împăratul Franz Joseph, însă delegația românilor s-a ales doar cu promisiuni.

În vara anului 1850, Avram Iancu a călătorit din nou la Viena, iar de această dată i se oferă o decorație, din partea împăratului, „Crucea de aur pentru merite, cu coroană”. Avram Iancu a refuzat însă primirea distincției, cerând ca mai întâi împăratul să își onoreze promisiunile față de românii din Transilvania.

  • „Eu distincţia ce mi s-a acordat, pentru care în ceea ce priveşte persoana mea îi mulţumesc Maiestăţii Sale cu toată supunerea, nu o pot primi atâta timp cât acele făgăduieli nu vor fi împlinite şi dorinţele juste ale naţiunei române nu vor fi satisfăcute, fiindcă în caz contrar, făcând abstracţie de faptul că eu aş fi considerat ca un bărbat de rea-credinţă de către popor, pe care aş fi ţinut numai să-l înşel cu promisiuni goale, dar mi s-ar face imposibilă calea ca să mai realizez ceva în viitor pentru monarhul meu şi pentru naţiunea mea”, astfel şi-a motivat Avram Iancu gestul de a refuza medalia, potrivit istoricilor.

Așteptările sale cu privire la răsplata împăratului pentru ajutorul pe care românii transilvăneni îl dăduseră armatei austriece împotriva ungurilor erau cu mult mai mari decât aprecia curtea împăratului, arăta cercetătorul Szilágyi Szilárd, în eseul „Avram Iancu, erou național sau criminal de război”.

„Călătoria lui Iancu la Viena nu a avut succes, iar Viena mai întâi a amânat, apoi a refuzat deschis să îndeplinească cerințele naționale românești. Cu altă ocazie, Împăratul a vrut să-l decoreze pentru că a luptat împotriva ungurilor, dar Avram Iancu a refuzat să o accepte”, arăta Szilágyi Szilárd.

În februarie 1851, Avram Iancu și ceilalți români din delegația care îi reprezenta pe moți au fost somați să părăsească Viena. Liderul moților s-a întors dezamăgit în Transilvania. Ajunsese într-o stare de sănătate psihică precară, iar un episod controversat avea să îi aducă prăbușirea.

  • La mijlocul lunii iulie 1852, împăratul Franz Joseph a vizitat Transilvania, iar la insistențele lui Avram Iancu, a călătorit și în regiunea minieră a Apusenilor.

În timpul vizitei lui Franz Joseph în Transilvania, Iancu însuși a organizat primirea împăratului în toate satele din țara moților, iar excelentele sale abilități organizatorice și influența asupra oamenilor au asigurat ca Franz Joseph să fie întâmpinat cu un adevărat cortegiu de sărbători demne de un împărat, arăta cercetătorul Szilágyi Szilárd.

„Cu toate acestea, în cea mai mare parte a vizitei, Avram Iancu a evitat să se întâlnească cu împăratul când a avut ocazia, iar în cele din urmă s-a prezentat la o audiență la Câmpeni, seara târziu, după ce împăratul se culcase. Când i s-a spus să se întoarcă dimineața, a încercat să-l convingă pe șeful cabinetului să-l trezească pe împărat, dar în cele din urmă a fost nevoie de intervenția gărzilor imperiale pentru a-l îndepărta, pentru că devenise violent. La 17 august 1852 a fost arestat și dus la Alba Iulia, sub escorta jandarmeriei. În cele câteva zile de închisoare a fost bătut puternic. Toate acestea au aruncat o lumină foarte clară asupra sănătății mintale a lui Avram Iancu. A început să bea mult, ceea ce a contribuit la deteriorarea sănătății sale”, arăta cercetătorul maghiar.

După episodul brutal din închisoare, Avram Iancu a ieşit definitiv din viaţa publică.

„Mintea i se împăienjeni de durere, iar figura lui câştigă încetul cu încetul expresia dureroasă şi cruntă a eroilor distruşi de puterea covârşitoare a unei idei, pe care realităţile vremii o refuzaseră deocamdată”, îl descria istoricul Nicolae Buta.

În momentele sale de luciditate Iancu spunea adesea: „Eu nu-s Iancu, eu sunt numai umbra lui Iancu. Iancu e mort”, scria Ion Rusu Abrudeanu.

Istoricii susţin că în ultimii ani din viaţă Iancu, bolnav, prefera să rătăcească prin satele muntenilor din Apuseni, nedespărţit de fluierul cu care doinea.

Articol preluat de pe zhd.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.