TIR CU ARCUL. Campionatele Europene de tineret de la Piteşti

Hipodromul din Ploiești găzduiește în aceste zile Campionatul European de tineret la tir cu arcul, competiție care reunește sportivi cu vârste de până la 21 de ani.

Toate premiatele
Peste 450 de sportivi din 38 de țări de pe continent se vor înfrunta în incinta Complexului Hipodrom din Ploiești, iar la competiție vor fi pre­zente toate ocupantele podiumului european de la ediția precedentă a CE, găzduită acum doi ani de Marea Britanie. Alături de Turcia, campioana en-titre, Franța – finalista din 2022, medaliată cu argint și Italia, ocupanta locului 3, din Europa s-au mai calificat echipele din Spania, Marea Britanie, Croația, Germania, România.
Ce vrea să obțină
SCM Deva/ Minerul Aninoasa va participa la această competiție cu 8 sportivi: Marco Tănăsescu, Mirel Judea, Andreea Savastita, Ștefania Sigmirean, Ioana Pușcă, Daria Graur, Alexia Dreghici, Erdely Stana care sunt însoțiți de antrenorul Gigi Pușcă. „Din perspectiva mea de antrenor de lot național, sper ca la această competiție vom avea cel puțin două clasări 1-6. Le doresc sportivilor succes și să ne întoarcem acasă cu rezultate”, a de­clarat Gigi Pușcă.
“Sperăm într-o lansare în forță a tirului cu arcul românesc și suntem convinși că Europeanul de la Ploiești va fi doar începutul unei lungi serii de competiții de anvergură la care pu­blicul interesat de tir cu arcul va putea fi prezent de acum încolo”, a precizat Cornel Răzvan Milan, președintele Federației Române de Tir cu Arcul.

Articol preluat de pe mesagerulhunedorean.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.