Avocat din Orăștie, găsit mort în casă

Cozmin Dragoș Cătăniciu, un avocat din municipiul Orăștie, a fost găsit fără suflare în propria casă. Bărbatul de 49 de ani nu mai răspundea la tele­fon, motiv pentru care verișorul său a sunat la 112.

Dosar de ucidere din culpă
„La data de 12 iulie 2024, Poliția municipiului Orăștie a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, de către un bărbat cu privire la faptul că, verișorul său nu răspunde la telefon. Poliţiştii ajunși la adresa din municipiul Orăștie, indicată de către apelant, au identificat un bărbat de 49 ani, care se afla decedat în holul locuinței sale, situată în municipiul Orăștie. Cadavrul a fost preluat și transportat de către angajații Serviciului Județean de Medicină Legală Hunedoara, în vederea efec­tuă­rii necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei/cauzelor care au dus la de­ce­sul persoanei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Carla Strujan.
În cauză polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul să­vârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care se efectuează cercetări sub directa coordonare și supraveghere a procurorului de caz.

„Coleg inimos”
„Baroul Hunedoara anunță, cu adân­că tristețe, o mare pierdere, prin tre­ce­rea în neființă a celui care ne-a fost coleg inimos, sincer, apreciat de con­frați, a cărui carieră de înaltă ținută profesională a făcut cinste avocaturii hunedorene, Avocat COZMIN DRAGOȘ CĂTĂNICIU.
Transmitem sincere condoleanțe fa­miliei îndurerate.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au anunțat cei de la Baroul Hunedoara. (A.N.)

Articol preluat de pe mesagerulhunedorean.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.