Părintele Arsenie Boca (foto) va fi canonizat de Biserica Ortodoxă Română. Anunțul a fost făcut de către Patriarhul Daniel, care a precizat că fostul stareț al Mănăstirii Prislop va deveni sfânt, alături de alți preoți care au avut de suferit în perioada comunistă.
Arestat de mai multe ori
Arsenie Boca este considerat una dintre marile personalităţi ale Ortodoxiei româneşti. A fost preot, teolog şi pictor de biserici, stareţ al Mănăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi al Mănăstirii Prislop. Arsenie Boca va fi canonizat cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28. Odată cu instaurarea regimului comunist, în anul 1945, a intrat în atenţia fostei Securităţi ca opozant al regimului, a fost anchetat și arestat de mai multe ori. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca avea 79 de ani. Potrivit dorinţei sale, a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop, iar mormântul lui a devenit încă de atunci unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România.
Date biografice:
Teolog, pictor și duhovnic, Părintele Arsenie a văzut lumina zilei în data de 29 septembrie 1910. A studiat la Gimnaziul ortodox „Avram lancu” din Brad (1922-1929), Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu (1929-1933), la Academia de „Belle Arte” din București și a urmat un stagiu de documentare la Muntele Athos. A fost hirotonit diacon celib în 1936 și preot în data de 10 aprilie 1942. În data de 3 mai 1940 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, sub numele de Arsenie, a cărei obște a îndrumat-o până în toamna anului 1948, când a fost transferat de mitropolitul Nicolae Bălan la Mănăstirea Prislop. A fost arestat de autoritățile comuniste în noaptea de 15/16 ianuarie 1951 și închis la: Aiud, Baia Sprie, Ocnele Mari, nouă luni la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Eliberat la 17 martie 1952, s-a întors la Mănăstirea Prislop, participând la slujbe, pictând și lucrând în obștea mănăstirii. În anul 1955 era anchetat la Timișoara, suferind alte șase luni de detenție. În anul 1969, Mănăstirea Prislop a fost închisă, iar părintele Arsenie exclus din monahism, începând perioada de pribegie prin București și alte localități. În 1961 a era angajat la Atelierele Patriarhiei, iar în 1968 a fost pensionat. Apoi s-a retras la parohia Drăgănescu, lângă București, unde a început pictarea lăcaşului de cult. Spre sfârșitul vieții i s-a permis să se reîntoarcă la Prislop. A trecut la cele veșnice în data de 28 noiembrie 1989 și a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop, mormântul părintelui devenind un adevărat loc de pelerinaj pentru toți cei care l-au cunoscut și l-au iubit. (A.N.)
Leave a Reply