Amenzi de peste 15.000 de lei, aplicate în localuri pentru că nu au emis bonuri fiscale

Poliţiştii au aplicat amenzi în va­loare de peste 15.000 de lei, în urma unor controale inopinate pe care le-au efectuat în localuri din municipiile Hunedoara şi Petroşani, sancţiunile având ca obiect situaţii în care operatorii economici nu au emis bonuri fiscale pentru sumele înca­sate de la clienţi, a informat joi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Din apropierea școlilor
Controalele au avut loc pe parcursul zilei de miercuri şi au vizat terase, săli de jocuri şi baruri, scopul fiind pre­venirea infracţiunilor, în special a celor în care pot fi implicaţi minorii şi de a asi­gura respectarea legislaţiei în vi­goare privind funcţionarea activităţilor comerciale.
„Pentru neregulile de natură eco­nomico-financiară constatate cu oca­zia controlului la unităţile de alimen­taţie publică, constând în special în neemiterea bonului fiscal ca urmare a încasărilor realizate, poliţiştii au aplicat trei de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.330 de lei”, precizează sursa citată.
În cadrul acţiunii au fost au fost verificate 61 de unităţi de alimentaţie publică, în special cele aflate în ve­cinătate unităţilor de învăţământ pre­uni­versitar, şi trei de săli de jocuri de noroc şi pariuri sportive.
„Chiar dacă se apropie vacanţa elevilor, poliţiştii, în paralel cu sesiunile preventive şi de informare pe care le vor susţine cu ocazia unor activităţi extraşcolare (tabere), vor continua ac­ţiunile de control în toate zonele pu­blice frecventate de minori, în vederea asigurării unui mediu sigur şi în deplină legalitate pentru tineri”, se mai arată în informarea IPJ Hunedoara.

Articol preluat de pe mesagerulhunedorean.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.