„ANIVERSAREA”, O NOUĂ PREMIERĂ, ASTĂZI, LA TEATRUL DE ARTĂ DEVA

Teatrul de Artă Deva ne-a obișnuit deja cu tot mai multe premiere, spectacole proprii, care sunt extrem de bine primite de publicul hunedorean. Astăzi, pe scena teatrului de la poalele cetății se va juca piesa „Aniversarea”, de la ora 19:00.

„Adaptarea lui Eugen Pădureanu, după piesa <Cântecul lebedei> de A. P. Cehov are premiera astăzi, de la ora 19:00. Este o piesă în care este prezentată condiția artistului, este vorba despre dăruire, umanitate, umilință sau putere… puterea de a te ridica și a continua. Este o piesă de-a râsul-plânsul. Vă așteptăm în număr cât mai mare la teatru!”, a declarat actrița Roxana Olșanschi.

„Aniversarea” este o piesă de teatru regizată și adaptată de Eugen Pădureanu, iar pe scenă alături de el va urca actrița Roxana Olșanschi.

Doamne, Dumnezeule, Anucica… Niciodată nu am simțit atâta emoție pe scândura asta păcătoasă, mniciodată! Și câtă liniște și câtă împlinire a putut să treacă prin mine… Credeam că le-am trăit pe toate, dar uite câtă bucurie a apărut în viața mea. Anucica, draga mea Anucica, tu mi-ai deschis ochii fără să vrei… Acuma am priceput eu că acolo unde este măcar un strop de omenie nu-i nici bătrânețe, nici singurătate, nici boală, până și moartea e ceva relativ… Viața asta e așa un mister, iar omul, ce luptă e omul! Ce încleștare de deznădejde și speranță! Ce amalgam de bucurie și tristețe! Omul ăsta, ce îmbrățișare de întuneric și lumină!” – fragment din piesa de teatru „Aniversarea”.

Respectă-te, deci vino la teatru!

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.