Vestigiile misterioase ale Sarmizegetusei Regia au fost scoase la iveală la începutul anilor 1800, când au avut loc primele cercetări ştiinţifice, motivate de descoperirea mai multor tezaure de galbeni. Febra aurului care îi cuprinsese pe localnici a atras, pentru prima dată, atenţia autorităţilor asupra fostei capitale a Daciei.
În primăvara anului 1803, Paul Torok, procuratorul domeniului fiscal al Hunedoarei, a ajuns la Grădiştea de Munte (Sarmizegetusa Regia), dorind să afle locul de provenienţă al aurului despre care toată lumea vorbea. Paul Torok a notat existenţa ruinelor unui „oraş necunoscut până atunci“, a interzis localnicilor să mai sape în munţii ce aparţineau fiscului, iar zona, pusă sub pază la acea vreme, a fost pentru prima dată cercetată sistematic de către specialişti. În anii 1803 – 1804, cât au durat cercetările, arheologii au descoperit rămăşiţele mai multor temple, ale zidurilor cetăţii, un turn şi o baie romană, însă nu au reuşit să dea de urma altor tezaure de metale preţioase.
În schimb, au făcut-o, pe ascuns oamenii locului cărora autorităţile le-au interzis să se mai apropie de cetatea din munţi. Povestea tezaurului cărbunarilor, din 1804, arată cum a fost descoperită una dintre preţioasele comori antice, de aproape 1.000 de kosoni, imedat după plecarea oficialităţilor din Sarmizegetusa Regia. „Abia plecată delegaţia şi muncitorii, sătenii urcă dn nou la ruine, în număr mare, fără să ţină cont de interdicţie. Oamenii ieşeau din sate noaptea, pe ascuns, în grupuri mici, înfruntând gerul, mânaţi de speranţa bogăţiilor care aveau să le uşureze viaţa. La sfârşitul lui februarie, iarna se domolise, căci pe lângă ruine era atâta lume, „de parcă ar fi fost bâlci mare” (Jako, 1966). Dacă în anii anteriori grupurile erau rivale, de data aceasta iobăgimea a dezvoltat o solidaritate remarcabilă, alimentată de ancheta nemiloasă din anul precedent, de interdicţia „neamţului” şi de condiţia socială amară. Ca urmare, nici moşierii, nici autorităţile nu au aflat de noul val de căutători de pe timpul iernii. Cu atât mai mare a fost stupefacţia lor când, în data de 30 aprilie 1804, un trimis special al administraţiei hunedorene aducea la Tezauriat un sac ce conţinea 987 de kosoni, găsiţi la Grădişte cu şase zile înainte. Autorii descoperirii erau trei cărbunari din Sibişel care, împreună cu alte câteva persoane, au vărsat tezaurul în data de 25 aprilie inspectorului de metalurgie Anton Bogozi de la Sibişel, sperând să obţină recompensa promisă de lege”, scrie arheologul Aurora Peţan, în volumul „Sarmzegetusa Regia. Redescoperirea cetăţii” (Ed. Dacica, 2019).
Secretul comorilor
Cei trei fraţi cărbunari, Nicolae, Janos şi Stan Romoşan, au fost interogaţi de autorităţi şi au declarat că au găsit 966 de kosoni de aur săpând la nimereală, în vecinătatea loculului unde specialiştii cercetaseră ruinele aşezării antice. Tezaurul fusese găsit în cartierul estic al cetăţii, într-un loc unde zăpada se topise datorită soarelui, iar galbenii erau împrăştiaţi la adâncimea de o palmă, pe o suprafaţă de circa 4 stânjeni pătraţi (circa 15 metri pătraţi). Alte 21 de monede au fost găsite de alţi localnici, într-un alt loc, la poalele muntelui. Mai târziu, autorităţile au stabilit că doar o parte din comoară fusese predată de cărbunari. Acestea s-au mobilizat imediat şi au reînceput săpăturile, mai intens, însă după şase luni de muncă, nu au mai găsit niciun galben şi au abandonat şantierul. De atunci şi până la începutul anilor 1990, când febra comorilor din Sarmizegetusa Regia a revenit în actualitate, descoperirile întâmplătoare ale unor tezaure antice, dacă au existat, au fost păstrate secrete.
Leave a Reply