ADĂPOSTUL DE NOAPTE DIN DEVA, CASĂ PENTRU ZECI DE OAMENI AI STRĂZII

Adăpostul de Urgenţă pe Timp de Noapte, aflat în administrarea Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) Deva a fost, şi în anul care a trecut, casă pentru oamenii străzii sau pentru cei aflaţi în situaţii mai speciale. Peste 50 de persoane şi-au găsit adăpost acolo, potrivit reprezentanților primăriei municipiului.

Cele 30 de locuri de cazare au fost ocupate, în special, în perioada mai rece din an, atunci când frigul îi alungă pe cei care stau sau dorm, de obicei, sub cerul liber pe străzi, în canale sau în alte locuri mai ferite de ochii trecătorilor. Unii dintre „locatarii” adăpostului au revenit nopţi la rând la Adăpostul de Noapte. Au existat persoane care au locuit la adăpost şi câte 60 de zile pe an, mai spun reprezentanții municipalității. Mai mult, adăpostul a fost gazdă şi pentru mame cu copii care au fost victime ale violenţei domestice. Au fost cazuri în care acestea au stat şi o jumătate de an acolo, atât cât a durat ordinul de protecţie împotriva soţului, eliberat de Judecătoria Deva.

La adăpost sunt primiţi cei care au domiciliul pe raza municipiului Deva, iar cei care nu sunt din oraş pot fi cazaţi acolo o noapte, conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a acestui serviciu social, aprobat de Consiliul Local (CL) Deva. Cei care aleg adăpostul sunt primiţi zilnic, începând cu ora 15:00 şi până a doua zi dimineaţa la ora 8:00, în perioada de iarnă. Pe timpul verii, programul este între orele 19:00-7:00. Beneficiarii acestui serviciu social au la dispoziţie grupuri sanitare dotate cu cabină de duş şi toaletă, primesc prosoape curate, lenjerie curată, produse de igienă personală, haine atunci când cele pe care le poartă sunt degradate iar hainele personale le sunt spălate. Ei beneficiază şi de alte facilităţi ca: bibliotecă, televizor, jocuri etc. Persoanele cu handicap pot folosi liftul montat special pentru a putea urca în camerele de la etajul clădirii. Personalul de specialitate de la Direcţia de Asistenţă Socială Deva le asigură celor care ajung la adăpostul de urgenţă şi consiliere juridică sau psihologică, îi ajută cu întocmirea actelor necesare pentru şomaj, pensie, ajutor social, înscriere la medicul de familie, dosar pentru obţinere locuinţă socială, grad de handicap sau stabilirea pensiei de invaliditate, eliberarea sau reînnoirea cărţii de identitate.

DAS colaborează cu Poliţia Locală Deva. Poliţiştii locali îi îndrumă pe oamenii străzii la adăpostul de noapte sau chiar îi aduc acolo cu maşina.

Deschis de aproape șase ani

Adăpostul de Urgenţă pe Timp de Noapte a fost deschis în anul 2014. Serviciile oferite sunt finanţate de la bugetul local al municipiului Deva. În anii care au trecut, sute de persoane au găsit acolo o casă, o masă caldă, dar şi oameni binevoitori care să îi ajute.

Adăpostul de Urgenţă se află pe strada Nicolae Grigorescu, nr. 8 bis din municipiul Deva, iar porțile acestuia sunt deschise, şi în acest an, pentru cei cu care viaţa este mai puţin generoasă.

 

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.