UPDATE-PROTESTUL MUNCITORILOR DE LA SEWS-R DEVA S-A ÎNCHEIAT. ANGAJAȚII AU OBȚINUT MAJORAREA SALARIALĂ CERUTĂ

După mai bine de 24 de ore de grevă, protestul angajaților de la fabrica de cablaje auto din municipiul Deva a luat sfârșit.

Muncitorii au reluat lucrul vineri, în jurul orei 17:00, după ce au reușit să obțină majorarea salarială pe care au solicitat-o. Oamenii au cerut o mărire a lefurilor pe care le primesc lunar cu 10 la sută, iar, în final, s-a ajuns la un consens, în acest sens, cu conducerea fabricii. Surse din cadrul companiei afirmă că majorarea solicitată de oameni a fost acordată, cu condiția să nu mai aibă loc negocieri salariale în următorii doi ani, respectiv până în 2022.

Situația a fost detensionată, iar salariații au reluat producția în întreprindere.

Reamintim că, protestul la fabrica de cablaje auto din Deva a fost declanșat joi după-masă, la ora 16:00. La greva, care s-a prelungit până în această după-amiază, au participat angajații de pe toate schimburile. Oamenii au afirmat că au recurs la această acțiune, refuzând să mai lucreze, din cauza salariilor prea mici. Din spusele acestora, un angajat cu o vechime mai mare de 10 ani pleca acasă cu 1.700 de lei în mână.

În fabrica de la Deva lucrează aproximativ 3.000 de oameni.

Citește și:

Situație tensionată la fabrica de cablaje auto din Deva. Sute de angajați, în grevă prelungită din cauza salariilor

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.