Un nou studiu, publicat recent în revista de specialitate Papers in Palaeontology, oferă un răspuns definitiv, oarecum surprinzător, în legătură cu identitatea unui tip enigmatic de coji de ouă fosile. Din echipa internaţională de cercetători face parte și Zoltán Csiki – Sava, profesor la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București
Echipa de cercetători a reușit să stabilească adevărata identitate a unui tip special de coji de ouă fosile, tip numit Pseudogeckoolithus, de la sfârșitul perioadei cretacice (de acum 85 până la 66 de milioane de ani).
Tehnică inovatoare de studiu
De zeci de ani, aceste coji de ouă au pus în încurcătură paleontologii europeni. Cojile de ou de tip Pseudogeckoolithus sunt larg răspândite în tot sudul Europei, și apar izolat și în nordul Africii. În România, ele sunt abundente în depozitele fosilifere cu resturi de dinozauri din Bazinul Hațeg, din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului. Pentru a clarifica identitatea animalului ce depunea ouăle de tip Pseudogeckoolithus, echipa a investigat astfel de coji de ouă de tip ‘geckoid’ descoperite în România (provenind din Geoparc, dar și din Depresiunea Transilvaniei, din apropierea localității Sebeș, jud. Alba), Ungaria și Spania. Studiile au fost realizate printr-o tehnică de investigație inovativă, numită Analiză de Difracție prin Retrodifuzie de Electroni (Electron Backscatter Diffraction – EBSD).
Ciori de dimensiunile unei găini
În mod surprinzător, Pseudogeckoolithus prezintă numeroase caracteristici comune cu cojile de ouă de megapode, păsări moderne care nu își clocesc ouăle, ci le depun în movilițe construite din vegetație și sol. În interiorul acestor movilițe, în timp, materia organică intră în fermentație, producând în felul acesta căldura necesară pentru incubarea ouălor. Atât Pseudogeckoolithus cât și ouăle de megapode au coaja subțire, prezintă mici pori în formă de pâlnie pentru respirația embrionului și au o ornamentație formată din mici noduri dispersate pe suprafața oului – o combinație de caractere altfel extrem de rar întâlnită la păsările moderne. “Pe baza acestor trăsături, dar și a subțirimii cojilor, se poate concluziona că ouăle de la care provin fragmentele nu erau mai mari decât cele ale ciorilor (~ 3×4 cm) și erau depuse în cuiburi-movilă construite din vegetație. Totuși, animalele-mamă erau mai mari decât ciorile actuale, fiind probabil de dimensiunea unor găini, pentru că bazinul dinozaurilor avea un canal pelvian mai îngust, și deci puteau depune ouă relativ mai mici, comparativ cu păsările moderne” spune Edina Prondvai.
Concluziile specialiştilor
“Acest studiu demonstrează convingător de ce și în ce fel metode analitice moderne și sofisticate devin din ce în ce mai importante în paleontologie. Acestea permit nu numai identificarea unor fosile chiar și atunci când metodele tradiționale nu funcționează, dar aruncă și o lumină nouă asupra distribuției, modului de viață și evoluției acestor viețuitoare demult dispărute” concluzionează Seung Choi, autorul principal al studiului.
Explicaţii Foto
Foto 2: Reconstituirea modului de cuibărit al maniraptorelor cu ouă de tip Pseudogeckoolithus (Sursa: © Julius T. Csotonyi, Canada)
Leave a Reply