Românii vor avea buletine noi cu cip, de anul viitor. Ce riscă cei care vor opta pentru un buletin fără cip

Schimbări majore în ce privește cărțile de identitate: De anul viitor va fi obligatoriu ca toată lumea să aibă buletin de la 12 ani, iar noul act va arăta ca un card bancar și va include un cip.

Un regulament al Uniunii Europene obligă autoritățile să schimbe cartea de identitate până în 2 august 2021. A fost pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță.

Principalele modificări: mărimea va fi cea a unui card bancar, va ține loc și de card de sănătate – adică va avea o cheie criptografică cu ajutorul căruia ne putem loga în sistemul de sănătate. Apoi, în premieră, va fi un buletin cu cip – va include o imagine facială și două amprente.

De anul viitor dacă va fi pregătită platforma ca buletinele să fie eliberate, va fi obligatoriu ca toată lumea să aibă carte de la 12 ani. Și dacă părinții vor pot obține pentru copii și mai repede acest act.

O asemenea carte cu aceste elemente de securitate există în alte țări, de exemplu Belgia sau Germania.

„Termenul prevăzut de regulamentul 1857/2019 este 3 august 2021. Pentru a putea emite cartea electronică de identitate, la nivelul structurii pe care o conduc este nevoie să existe nişte dezvoltări ale sistemului informatic.

Aceste dezvoltări sunt previzionate a dura 18 luni, deci un calcul matematic ne arată că deja de pe 2 februarie va începe să curgă acest termen de 18 luni. Este ultima şansă pentru a putea îndeplini obligaţiile prevăzute de acest regulament. În acest sens, intervenţia normativă este extrem de necesară şi de urgentă.

În acest moment, nu luăm ca posibilitate neîncadrarea în acest termen. Toate demersurile organizate la nivelul direcţiei pe care o conduc au fost organizate astfel încât să respectăm termenul prevăzut de regulament.

Trebuie să recunoaştem faptul că actualul card de sănătate nu deţine date privitoare la starea de sănătate. Conţine doar un certificat electronic autentificare, un astfel de certificat va exista şi pe noul card electronic de identitate, astfel încât deţinerea actualului card de sănătate în forma actuală nu mai este utilă şi necesară, mai ales că generează un anumit nivel de cost la nivelul administraţiei publice din România.

Acest card electronic de identitate va permite autentificarea în sistemele administraţiei publice din România, atât centrale cât şi locale, astfel încât ceatăţeanul, indiferent de locul în care se află, în sensul în care intenţionăm să eliberăm aceste cărţi electronice şi pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, astfel încât, de la distanţă, aceştia să poată să interacţioneze cu administraţia din România şi să solicite prestarea de servicii.

Având în vedere anumite discuţii la nivelul societăţii româneşti, în anul 2017 s-a relevat că o parte a societăţii nu doreşte deţinerea unui document de identitate cu cip. Noul act normativ prevede această opţiune, solicitarea unui card fără cip, va avea acelaşi format. Problema este că, raportat la dispoziţiile regulamentului, acest document nu va permite călătoriile în străinătate, nici în spaţiul UE şi, nefiind prevăzut cu acel cip în care ar trebui să fie introduse certificatele electronice el nu va putea fi folosit pentru solicitarea de servicii la distanţă”, a explicat, în cadrul unei intervenţii telefonice la Digi24, Cătălin Giulescu, şeful Direcţiei pentru Evidenţa Populaţiei. 

Sursa:www.digi24.ro