Problema câinilor fără stăpân din Deva va fi rezolvată în cursul lunii februarie, a anunțat Florin Oancea, primarul din municipiul de reședință al județului Hunedoara.
După desfiinţarea Serviciului Judeţean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân, din motive care ţin de Consiliul Judeţean Hunedoara, câinii s-au înmulţit necontrolat în toate localităţile judeţului.
Asociație proprie a Primăriei
Acum, Primăria Municipiului Deva a luat decizia de înfiinţare a unei asociații proprii având ca obiect de activitate capturarea câinilor fără stăpân, asociație la care pot adera ulterior şi alte primării din judeţ care doresc acest lucru. “Asociația va începe să funcţioneze din luna februarie. Animalele vor fi capturate, sterilizate, tratate în adăpostul existent la Sântuhalm, proprietatea Unitățiii Administrativ Teritoriale Deva, în conformitate cu normele europene”, a scris pe pagina sa de socializare primarul Florin Oancea.
Leave a Reply