Asociație proprie, înființată cu scopul soluționării problemei maidanezilor. Animalele -capturate și duse în adăpostul de la Sântuhalm
Municipalitatea deveană intenționează să înființeze o asociație proprie care să rezolve problema câinilor fără stăpân de pe raza orașului. Anunțul a fost făcut de către primarul municipiului Deva, Florin Oancea.
“După desfiinţarea Serviciului Judeţean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân, din motive care ţin de Consiliul Judeţean Hunedoara, câinii s-au înmulţit necontrolat în toate localităţile judeţului. Acum, Primăria Municipiului Deva a luat decizia de înfiinţare a unei asociații proprii având ca obiect de activitate capturarea câinilor fără stăpân, asociație la care pot adera, ulterior, şi alte primării din judeţ care doresc acest lucru”, a declarat primarul Devei, Florin Oancea.
Conform edilului- șef al urbei, asociația nou înființată va începe să funcţioneze chiar de luna viitoare, din februarie. Din spusele lui Florin Oancea, animalele vor fi capturate, sterilizate, tratate în adăpostul existent la Sântuhalm, proprietatea UAT Deva, în conformitate cu normele europene.
Reacția iubitorilor de animale: „Adăpostul de la Sântuhalm -un adevărat lagăr al morții”
Iubitorii de animale au reacționat la scurt timp după anunțul primarului municipiului Deva, Florin Oancea, și au ținut să își exprime părerile, în comentarii publicate pe rețeaua de socializare, acolo unde au arătat cu degetul înspre adăpostul de câini de la Sântuhalm, pe care l-au numit „un lagăr al morții”. „Vă bateți joc de săracele animale. Acela nu se numește adăpost. Animalele mor de foame. Primesc mâncare o dată pe săptămână. Se numesc animale chinuite. Faceți un adăpost conform normelor europene și pe cine puneți să-i îngrijească să fie corecți și iubitori de animale. Altfel… Lăsați-vă de promisiuni”, a scris cineva pe Facebook. “Fără eutanasiere și acolo la adăpostul de animale de la Sântuhalm este adevărat lagăr al morții…câinii nu sunt hrăniți nici măcar nu au un recipient de apă, și atunci unde se pune apa…am fost acolo e dezastru!”, a comentat altcineva. „Sper din suflet ca măcar acum să se ia măsuri legat de lagărul morții de la Sântuhalm. Ar trebui angajați oameni care iubesc animalele”, a mai scris o altă persoană. Primarul Devei, Florin Oancea, a răspuns că se va ocupa de acest din urmă aspect.
Problema câinilor fără stăpân a început să apară în mai multe localități ale județului spre finalul anului trecut. Câinii fără stăpân au reapărut pe străzi, iar organizația care avea în atribuție să rezolve această problemă- Asociația de Dezvoltare Intracomunitară, constituită la nivelul județului, a devenit o asociație mai mult de ochii lumii, intrând „moarte clinică” odată cu sistarea finanțării de către Consiliul Județean (CJ) Hunedoara. CJ Hunedoara a fost nevoit să se retragă și să nu mai finanțeze activitatea Centrului de gestionare a situației câinilor fără stăpân. Astfel, activitatea asociației a devenit, practic, aproape nefuncțională, responsabilitatea rezolvării acestei probleme revenind autorităților locale.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply