Peste o sută de percheziții au loc, în această dimineață, în 25 de județe, printre care se numără și Hunedoara. Descinderile au loc într-un dosar instrumentat de polițiștii din Giurgiu, în care mai multe instituții ar fi efectuat achiziții fictive, în valoare de peste două milioane de euro, de la firme fantomă. Din informațiile noastre, în județul Hunedoara, perchezițiile au loc la o singură instituție.
Din cercetări a reieșit că mai multe instituții din țară ar fi efectuat plata unor achiziții fictive pentru mărfuri care nu ar fi intrat niciodată în patrimoniul instituției sau plata unor facturi pentru mărfuri supraevaluate, pentru care achiziția era nejustificată, neexistând referate de necesitate sau recepții ale mărfurilor achiziționate.
Aceste achiziții ar fi fost făcute de la diferite societăți comerciale care nu au personal angajat, sunt administrate de aceleași persoane fizice, au sediul social și domiciliul fiscal stabilite la adrese apropiate și care au înregistrat venituri doar din încasări de la unități administrativ-teritoriale, instituții de învățământ și alte instituții.
La data de 8 ianuarie 2020, polițiștii de investigare a criminalității economice efectuează 102 percheziții domiciliare și pun în aplicare 15 mandate de aducere.
Activitățile se desfășoară în județele Olt, Vâlcea, Prahova, Dâmbovița, Caraș-Severin, Călărași, Buzău, Ilfov, Brăila, Galați, Gorj, Hunedoara, Timiș, Tulcea, Cluj, Dolj, Alba, Constanța, Brașov, Argeș, Teleorman, Mehedinți, Ialomița, Arad și Giurgiu, precum și în București, la domiciliile unor persoane și la sediile unor societăți comerciale și instituții.
Articol preluat de pe ziardehunedoara.ro
Leave a Reply