MINISTRUL ENERGIEI A ANUNȚAT CĂ TRIMITE CORPUL DE CONTROL LA TERMOCENTRALA MINTIA ȘI LA CEH

Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil-Daniel Popescu, a decis, luni seara, să trimită Corpul de Control al Ministrului într-o misiune de inspecție la Complexul Energetic Hunedoara și la Termocentrala Mintia. Decizia vine după protestul spontan al energeticienilor de la Termocentrala Mintia care, luni dimineața, au oprit lucru pentru câteva ore indignați de faptul că nu și-au primit avansurile salariale ce ar fi trebuit achitate în 30 decembrie 2019. Mai mult, conducerea CEH a recunoscut că a achitat avansurile salariale numai pentru angajații minelor din Valea Jiului. De asemenea, un alt motiv pentru care ministrul a decis efectuarea unui control este reprezentat de lipsa cărbunelui, problemă semnalată de sindicaliștii de la Termocentrala Mintia.

Într-un comunicat de presă, ministrul Energiei anunța luni seara că urmează un amplu control atât la Termocentrala Mintia, cât și la CEH, pentru a verifica aprovizionarea cu cărbune, modul în care au fost respectate procedurile de achiziţii, dar şi motivele pentru care o parte din angajaţi nu şi-au primit salariile la timp.

„Sunt mai multe aspecte asupra cărora am suspiciuni și pe care le doresc elucidate pe deplin, aspecte deosebit de importante pentru bunul mers al economiei și al sistemului energetic național. Doresc o verificare amplă în legătură cu situația producerii energiei electrice, cu aprovizionarea cu cărbune și în legătură cu stocurile existente, mai ales că am intrat din plin în sezonul rece. Totodată, vreau să văd cum au fost respectate regulile privind oganizarea și funcționarea celor două entități, cum s-au respectat procedurile de achiziții și care este gradul de realizare al investițiilor aprobate”, a declarat ministrul Economiei, Virgil-Daniel Popescu.

„Sunt foarte interesat să aflu de ce managementul CEH nu a reușit să gestioneze așa cum este normal plata salariilor”

În același timp, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a arătat că dorește să afle motivele pentru care o parte din angajați nu și-au primit salariile la timp. „Sunt foarte interesat să aflu de ce managementul Complexului Energetic Hunedoara nu a reușit să gestioneze așa cum este normal plata salariilor. Vreau să transmit un mesaj ferm către angajații CEH: ei trebuie să știe că nu vor avea probleme cu plata salariilor, iar cauzele care au dus la acest incident nefericit și regretabil trebuie remediate, pentru ca situații de acest gen să fie evitate în toată industria”, a mai afirmat Ministrul Virgil Popescu.

Sindicaliștii solicită intervenția Guvernului, în caz contrar, spun că lunea viitoare vor opri activitatea

Sindicatul „Solidaritatea Hunedoara” a solicitast, la sfârșitul săptămânii trecute, vineri, intervenţia de urgență a Guvernului în analiza situaţiei economice de la Termocentrala Mintia, atrăgând atenţia asupra lipsei cărbunelui pentru perioada de iarnă, ceea ce afectează producţia de energie electrică, dar şi plata drepturilor băneşti. Mai mult, sindicaliştii au solicitat ca reprezentanţii guvernului să se deplaseze la Termocentrala Mintia în perioada 6-10 ianuarie pentru a lua o decizie privitoare la continuarea activităţii la acest producător de energie electrică. „Sindicatul Solidaritatea Hunedoara solicită implicarea de urgenţă a Guvernului României în vederea evitării opririi activităţii de producere a energiei electrice şi termice în cadrul Termocentralei Mintia ca urmare a politicii de falimentare dusă chiar de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, cu efecte deosebit de grave asupra cetăţenilor municipiului Deva precum şi asupra instituţiilor publice locale, şcoli, grădiniţe, spitale, etc. Solicităm prezenţa reprezentanţilor Guvernului României cu responsabilităţi legate de funcţionarea Societăţii Complexului Energetic Hunedoara şi a Termocentralei Mintia, la sediul acesteia, în săptămâna 06-10 ianuarie 2020, în vederea adoptării unor hotărâri care să ducă la evitarea sistării activităţii termocentralei”, se arată într-o adresă pe care Sindicatul Solidaritatea Hunedoara a transmis-o vineri Executivului şi premierului Ludovic Orban.

De asemenea liderul sindical Cristian Iștoc a mai precizat că „dacă nu întra guvernul în dialog cu noi, până la finalul acestei săptămâni, lunea viitoare vom opri activitatea. Sunt o serie de deficiențe în ce privește echipamentele, aducânduse atingere Securității și Sănătății în Muncă. Mai mult, nu avem un stoc de cărbune, iar dacă temperaturile vor scădea nu vom reuși să asigurăm o temperatură optimă a agentului termic”, a precizat Cristian Iștoc.

Din cauza lipsei cărbunelui, producţia de energie electrică a scăzut, într-o perioadă în care importurile de energie sunt în creştere. „Nu avem un stoc de cărbune pentru iarnă, deşi preţul energiei electrice este unul favorabil”, a mai declarat Iștoc.

Termocentrala Mintia face parte din Complexul Energetic Hunedoara şi are peste 700 de angajaţi.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.