TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE BOBOTEAZĂ, UNA DINTRE CELE MAI MARI SĂRBĂTORI ALE CREŞTINĂTĂŢII

Boboteaza sau Botezul Domnului este una dintre cele mai mari şi importante sărbători ale creştinătăţii şi, împreună cu ziua Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuită pe 7 ianuarie, marchează sfârșitul sărbătorilor de iarnă.

Pe 6 ianuarie, creștinii din întreaga țară sărbătoresc Boboteaza, care mai este numită şi „Epifanie”, iar această zi este încărcată de nenumărate tradiții și obiceiuri, o parte dintre acestea fiind păstrate cu sfinţenie, încă din cele mai vechi timpuri.

De Bobotează, se sfințesc apele, pentru a deschide cerurile și a alunga toate duhurile rele. Există obiceiul ca preotul să vină cu Iordanul sau Chiraleisa. Până în momentul în care ajunge preotul și sfințește masa, tradiția spune că nimeni nu are voie să se atingă de mâncare, iar unele bucate sunt adăugate la hrana animalelor. Acest obicei se practică pentru protejarea animalelor de boli.

Conform datinilor străbune, de Bobotează credincioșii nu trebuie să spele haine. Mai mult, se spune că, apa sfințită, luată în această zi, are puteri miraculoase și că aceasta nu „se strică” niciodată.

Cu prilejul Bobotezei se obișnuiește ca toate apele să se sfințească, în timp ce preotul se duce la un râu sau o apă unde va arunca crucea. Potrivit tradiției, mai mulţi bărbați se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care reușește să scoată crucea din apă, se spune că, va avea noroc tot anul.

Bătrânii mai spun că, în noaptea de Bobotează, tinerele care încă nu și-au găsit alesul, își vor visa ursitul. Conform obiceiului, fetele își leagă pe degetul inelar un fir roșu de ață de mătase și o bucățică de busuioc. De asemenea, o bucățică de busuioc se pune și sub pernă. Se mai spune că, tinerele fete care cad pe gheață în ziua de Bobotează se vor mărita în acel an.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.