Meteorologii au emis o atenționare Cod galben de ninsori și viscol la altitudini mai mari de 1.700 de metri, începând de sâmbătă după-amiază şi până luni seara, la ora 22.00.
„Sâmbătă şi duminică, local şi temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării, cu rafale în general de 45…55 km/h, iar la munte de peste 70 km/h. Pe parcursul zilei de luni (6 ianuarie) vântul va avea intensificări îndeosebi în regiunile sud-estice şi în Carpaţii Meridionali”, arată ANM. Temporar, vor fi precipitaţii: în zona montană va ninge, în centrul, vestul, nordul şi nord-estul teritoriului vor predomina ninsorile, iar în sud-est vor fi precipitaţii mixte. Local se va depune strat de zăpadă şi, pe arii restrânse, se va forma polei sau gheţuş.
Conform sursei citate, zăpada va fi viscolită sau spulberată în zona montană şi, trecător, la început în regiunile vestice, apoi mai ales în cele estice, nord-vestice şi centrale. Fenomele avertizate pentru județul Hunedoara sunt: intensificări ale vântului și viscol în zonele de munte, precum și ninsori pe o suprafată însemnată a județului. În aceste condiții, prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, a atenționat administratorii drumurilor naționale, județene și comunale să monitorizeze și să intervină cât mai eficient și mai rapid pentru asigurarea condițiilor normale de trafic.
Articol preluat de pe servuspress.ro
Leave a Reply