Corvinul Hunedoara și-a adjudecat primul trofeu în istoria de 100 ani a clubului. Ceea ce nu au reușit marile glorii ale Corvinului în epoca de aur, ceea ce nu a reușit Mircea Lucescu, să aducă un trofeu la Huendoara, a reușit antrenorul momentului – Florin Maxim. A adus Cupa la Castel.
Peste 11.000 de persoane au fost prezente aseară pe stadionul Municipal din Sibiu și au încurajat mai mult de 3 ore jucătorii din teren.
Chiar dacă în primă repriză Oțelul Galați a fost echipa care a dominat și a reușit să deschidă scorul dintr-o lovitură liberă foarte ușor acordată, corbii lui Maxim au reușit să egaleze până la pauză prin Marius Coman în minutul 39.
Repriza secundă a fost marcată de un penalty inexistent oferit cadou de arbitrul Bârsan celor de la Oțelu în minutul 58. Au urmat minute dramatice, dar în minutul 79, Manolache a reușit să egaleze. Acesta a fost și scorul până la finalul celor două reprize de prelungiri.
Primul penalty al hunedorenilor a fost ratat de Marius Coman, apoi au urmat golurile lui Antoniu Manolache și Antonio Bradu. Între timp Lefter a reușit să apere două penalty-uri, iar unul a fost ratat. Pârvulescu a ratat al patrulea penalty pentru Corvinul lasând în suspans spectatorii până la penalty-ul cu numărul 5 marcat de HerghelIgiu, intrat în locul lui Hrezdac în minutul 119.
Au urmat clipe de bucurie de nedescris pe arena din Sibiu. După meci suporterii au plecat la Hunedoara unde i-au așteptat pe Campionii lui Maxim să aducă trofeul în fața Casei de Cultură unde a început fiesta în jurul orei 3.00.
Felicitări Corvinul Hunedoara! Felicitări Florin Maxim!
googletag.cmd.push(function() { googletag.display(‘div-gpt-ad-1536585829504-0’); });
Leave a Reply