Vineri a început recepţia lucrărilor la Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva. Cei 21 de kilometri de autostradă din vestul ţării ar putea fi deschişi, în funcţie de rezultatul recepţiei bretelei de la Holdea.
„Astăzi are loc recepţia lucrărilor la breteaua de la nodul Holdea, unde este un contract separat. Când colegii mei, care sunt membrii în Comisia de recepţie, vor decide că este totul în regulă acolo, să poată face procesul verbal, atunci vom anunţa ce urmează. În ce priveşte Lotul 3, avem expertiza făcută de experţi autorizaţi, în care se spune că poate fi deschisă circulaţia pe acest tronson de autostradă, cu restricţii de tonaj şi restricţii de viteză”, a declarat Sorin Scarlat, directorul Companiei Naţionale de Adminstrare a Infrastructurii Rutiere.
CNAIR va reveni cu un comunicat despre situaţia Lotului 3 după finalizarea recepţiei bretelei de la Holdea.
Leave a Reply