VETUȚA STĂNESCU NU MAI ESTE CONSILIER JUDEȚEAN. A DEMISIONAT DIN CJ ȘI ESTE FUNCȚIONAR PUBLIC ÎN PRIMĂRIA DEVA

Vetuța Stănescu, membru al Partidului Național Liberal, și-a depus demisia din funcția de consilier județean. Vetuța Stănescu a luat această decizie pentru că de lunea trecută, aceasta ocupă o funcție publică, iar acest lucru nu îi permite să fie și consilier județean. Mai exact, este funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului Deva, la Direcția Buget-Finanțe din aparatul administrativ al primarului. Potrivit Proiectului de Hotărâre: „Constată încetarea de drept, la data de 13 decembrie 2019, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, a calității de consilier județean a doamnei Stănescu Vetuța, aleasă pe lista Partidului Național Liberal și declară vacant locul de consilier ocupat de aceasta”. Consiliul Județean va lua act de demisie în ședința ordinară din data de 20 decembrie. Următorul membru pe lista de supleanți a PNL, care ar trebui să intre în Consiliul Județean după demisia lui Vetuța Stănescu, este Ovidiu Botici.

Vetuța Stănescu s-a născut în data de 29 septembrie 1969, la Sălașu de Sus. A absolvit, în 1994, Facultatea de Mecanică, din cadrul UniversitățiiTehnice din Timișoara. Are un master la aceeași instituție de învățământ superior în Inginerie și Tehnologie laser, absolvit în 1995. În 2007 a absolvit Facultatea de Științe la Universitatea din Petroșani, specializarea Finanțe și Bănci, îar în 2008 alt master, acum în Administrație publică, în contextul legislației actuale. A ocupat mai multe funcții în cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate – șef serviciu, director executiv relații cu furnizorii, planificare și prognoză. A fost director financiar contabil al Spitalului Județean de Urgență în perioada 2010 – 2015 și timp de un an vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara.

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.