FAPTELE BUNE ALE TINERILOR HUNEDORENI DE LA „AJUTĂ SATUL” AU ECOU PÂNĂ DINCOLO DE GRANIȚE

Campania umanitară „Ajută satul” are ecou dincolo de granițele țării. Faptele bune ale tinerilor hunedoreni, implicați în această acțiune de suflet, derulată, de mai mulți ani, în preajma sărbătorilor de iarnă, sunt prezentate în presa din Norvegia. Publicația online „Special Stories” vorbește într-un articol, scris în limba engleză, despre modul exemplar cum se mobilizează, an de an, toți cei angrenați în această acțiune caritabilă, din dorința de a face fapte bune și sărbători un pic mai luminoase unor bătrâni sau familii cu copii necăjiți.

De peste 10 ani, înainte de Crăciun, o mână de tineri hunedoreni, mulți dintre ei motocicliști, își unesc forțele, implicându-se, trup și suflet, pentru a veni în sprijinul unor persoane și familii, îndeosebi oameni nevoiași din zone rurale care au mare nevoie de ajutor. Voluntarii campaniei „Ajută satul”, căci despre ei este vorba, au reușit, până acum, să aducă zâmbetul pe buze mai multor bunici, pe care i-au adoptat, efectiv, unora dintre acestora construindu-le chiar și case, sau unor familii numeroase cu copii, mai mari sau mai mici, în bordeiele cărora Moș Crăciun nu a pășit niciodată.

Bucuria oamenilor, cea mai mare satisfacție

De-a lungul unui deceniu, tinerii de la „Ajută satul” au desfășurat numeroase acțiuni umanitare, impresionați de poveștile triste și sincere ale unor oameni cu o situație financiară precară. Lor li s-au alăturat și alți oameni cu suflet mare și, cu toții, de peste 10 ani încoace, înaintea sărbătorilor de iarnă, au intrat în rolul lui Moș Crăciun, fiind prezenți acolo, în casele celor mai puțin norocoși. De dimineață și până la lăsarea întunericului, au colindat cătune ascunse pentru a împărți zâmbete și daruri. Nu a contat nici drumul lung și nici frigul, la vederea bucuriei de pe chipurile unor micuți amărâți, știind că strădania lor va fi răsplătită „dincolo de nori”. „Simți o mare mulțumire sufletească când vezi bucuria de pe chipurile bătrânilor sau copiilor”, spunea, la un moment dat, Marius Achim sau „Achimoto”, cum îl știe aproape toată lumea, inițiatorul campaniei „Ajută satul”.

Și anul acesta, tinerii de la „Ajută satul” au pornit să facă fapte bune. Ei mers la mai multe familii din Apuseni și Munții Poiana Ruscăi. La finalul săptămânii trecute, au mers la tanti Veta, care duce mai departe tradiția străveche a tulnicului, pe care vor să o ajute să aibă o bătrânețe mai ușoară alături de soțul ei bolnav. Înainte, au mers în satele din Bulzeștii de Sus, în cătunul Grâne, lângă Ghelari, la doamna Maria și băiatul bolnav, Marius, dar și la bunica Lucreţia, din cătunul Ponor -Vața, care are 84 ani, și căreia tinerii motocicliști intenționează să-i refacă locuința.

Despre “îngerii păzitoripentru oamenii sărmani din mediul rural, se vorbește și în presa internațională. O jurnalistă de origine română, stabilită în Norvegia, a scris povestea tinerilor hunedoreni și a acestei acțiuni organizată din suflet și cu mult suflet pentru oameni. “Se vorbește de acțiunea umanitară „Ajută satul/Help the village” și în presa din afara țării și suntem mândri că, încet -încet, am reușit să clădim această mică comunitate care ajută oamenii nevoiași. Respect voluntarilor, donatorilor și partenerilor, fără voi nu puteam ajunge aici! Nu ne lăsăm”, a spus Marius Achim- „Achimoto”.

Link articol:

https://specialstories.eu/2019/12/10/help-the-village-a-few-wonderful-young-people-are-guardian-angels-for-people-in-need-in-rural-areas/?fbclid=IwAR0t3UEDiB9yzDPt-JyrBXeIfjFarI2rO_faZ13TV20tVwCpj2NwpS7FFpw

Articol preluat de pe servuspress.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.