Îți place foarte mult baschetul, îl și joci în timpul liber, dar nu ai avut niciodată ocazia să călătoreșți datorită lui și prin el, precum jucătorii de performanță. Înoți săptămânal și ai ajuns la un nivel la care mulți nu se pot mândri că ajung într-o viață, iar de fiecare dată când vizitezi o nouă țară, îți place să mergi la bazinele pe care le descoperi cu ceva timp în avans. Este ideal să poți îmbina două hobby-uri, iar în cazul în care iubeșți călătoriile și un anumit sport, poți merge în țara care se identifică prin acel sport, iar astfel te vei simți mai aproape de ceea ce te pasionează. Un alt avantaj al călătoriilor spre locuri cunoscute pentru anumite sporturi este multitudinea de comunități create tocmai în scopul practicării lor și ușurința cu care te poți integra în cadrul acestora pentru a-ți crea prieteni. Este vorba despre interacțiune prin descoperirea unui punct comun, iar la această intersecție are loc dezvoltarea pe plan personal.
Un sport este desemnat sportul național al unei țări fie bazat pe popularitatea acestuia, fie pe baza conexiunii sale istorice din țara respectivă. Un sport național este un sport sau un joc care este considerat o parte intrinsecă a culturii unei națiuni. În unele cazuri acest aspect poate fi stabilit prin lege, în timp ce în alte situații poate fi acceptat în mod popular. Motivul cel mai evident pentru desemnarea unui sport ca sport național al țării este sentimentul de mândrie pe care acesta îl evocă în inimile conaționalilor.
Marea enciclopedie a sporturilor din întreaga lume include, de asemenea, sporturile minții, precum șahul și pokerul. În timp ce șahul este jocul național al Rusiei, pokerul este peste tot. Locuri precum Las Vegas și Macau găzduiesc competiții și turnee mari, dar de fapt jocurile de poker pot fi întâlnite oriunde pe glob. Poți găsi jucători de poker pe fiecare continent și chiar oameni din Antarctica s-au aflat la masa rotundă în competiții. Prin urmare, dacă ești iubitor de poker, alegerea nu este grea.
Numărul sporturilor existente este evident mai mic decât al țărilor de pe întregul mapamond, dar sunt situații în care același sport poate fi ales ca mândrie națională de mai multe țări, cum ar fi cazul fotbalului. Acesta este foarte popular în Germania, Franța, Olanda, Suedia și Marea Britanie, iar Statele Unite ale Americii merg pe varianta lor americană, la un loc cu baschetul basebalul și hockey-ul. Aici gama din care poți alege este largă, iar oricare ar fi interesul tău, poți găsi comunitatea potrivită.
Revenind la Germania, aceasta a câștigat Cupa Mondială FIFA de patru ori, în timp ce FC Bayern München a devenit unul dintre cele mai bune cluburi din lume. Alte sporturi populare pe tărâmul nemțesc includ hocheiul pe gheață, baschetul, handbalul, cursele de mașini și tenisul. Germania este una dintre cele mai de succes națiuni sportive din toate timpurile, ocupând locul trei în ceea ce privește numărul total de medalii olimpice și al celor 100.000 de cluburi sportive înființate și active pe teritoriul său. Cu siguranță nu va trebui să te deplasezi foarte departe în orice oraș ai merge, cu scopul de a găsi un sport care îți place, pentru că sigur se joacă în mod frecvent undeva în apropiere.
Franța are ca spot național fotbalul, dar mai este cunoscută și pentru rugby, cursele de mașini și, desigur, ciclismul, Turul Franței este cea mai prestigioasă cursă de ciclism. În timp ce captivează publicul de pe tot globul, Turul oferă, de asemenea, o arenă care să demonstreze impactul pozitiv al ciclismului sub toate formele – ceva îmbrățișat de orașele organizatoare și regiunile gazdă. În Olanda există în jur de 35.000 de cluburi sportive, cu peste un sfert din populație înregistrată. Aproximativ două treimi din populația cu vârsta peste 15 ani ia parte la un sport cel puțin o dată pe săptămână. Acest lucru demonstrează că Olanda este o țară cu un potențial sportiv enorm. Dacă ajungi acolo și vrei să experimentezi un sport local, poți încerca fierljeppen (săritura cu o prăjină peste un râu), klootschieten (similar cu aruncarea oinei) sau korfball (o îmbinare între netball și baschet).
Suedia este o națiune extrem de activă și se estimează că aproximativ jumătate din populație își ocupă timpul liber practicând un anumit sport. Cele mai populare includ handbalul, fotbalul, golful, atletismul și gimnastica, în timp ce altele precum hocheiul pe gheață, baschetul și tenisul sunt de asemenea comune. Suedia se distinge și prin sporturile care folosesc mediile unice ale țării, cum ar fi caiac-canoe, canotajul, scufundările la mare adâncime, drumețiile, zborul cu balonul cu aer cald, pescuitul și vânătoarea. Acestea pot reprezenta adevărate provocări, dar nu se ivesc de multe ori astfel de șanse. Până la urmă, trebuie să profiți de ocazie atunci când te afli la locul potrivit, iar momentul e mereu potrivit, pentru că îți aparține.
Dacă te decizi să ieși din Europa și să te îndrepți undeva spre Asia, Thailanda te așteaptă de asemenea cu fotbal, Muay Thay, un sport similar cu boxul, dar și cu golf, fiind desemnată chiar capitala golfului pe continentul asiatic.
Sporturile populare din Japonia includ atât competiții tradiționale asiatice, cât și inovații occidentale mai recente. Sumo-ul, judo-ul, karate-ul și kendo-ul sunt în mod inerent japoneze, extrem de populare și de o importanță deosebită pentru cultura țării, dar și fotbalul și basebalul sunt jucate în mod frecvent. A deveni expert în sumo sau karate poate lua ceva timp și presupune un efort semnificativ și poate de aceea ți-ar fi mai ușor să te infiltrezi în peisaj prin ceva mai cunoscut ție, în acest caz, fotbalul. China a fost de-a lungul timpului asociată cu artele marțiale, dar este totodată și susținătoare a altor sporturi, așa cum atestă și succesele sale la Jocurile Olimpice.
Și doar prin câteva exemple din Europa și Asia îți poți da seama că este tipic pentru o țară să graviteze în general către un anumit sport sau două, dar majoritatea, dacă nu toate aceste țări vor oferi tot felul de opțiuni în funcție de experiența, preferințele sau ambiția ta. Orice sport este o oportunitate excelentă de a întâlni oameni noi, dar prin el îți poți urma și visul altundeva decât în patria de origine. Și fiecare persoană își poate găși sportul care o caracterizează cel mai bine. Dacă tu încă nu l-ai găsit, poate trebuie să cauți mai întâi țara, pentru ca mai apoi să prinzi drag de ambele. Și în cazul în care ești foarte nehotărât, alege fotbalul. Îl găsești aproape oriunde.
Leave a Reply